Actual

Surse: Sorin Grindeanu va cere deminterea lui Traian Preoteasa, șeful CFR Călători, după accidentul feroviar din Galați

sorin grindeanu, sursa foto digi24
sursa foto digi24

Conform unor surse politice citate de Digi24.ro, se pare că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va cere Consiliului de Administrație al CFR să îl demită pe șeful CFR Călători, Traian Preoteasa, pentru „proasta gestionare a incidentelor pe calea ferată din ultima perioadă”.

Potrivit acestor surse, decizia lui Sorin Grindeanu ar avea un caracter politic, în contextul în care membrii partidului social democrat nu sunt mulțumiți de faptul că directorul CFR Călători nu și-a asumat responsabilitatea pentru situația dificilă în care se află sistemul feroviar românesc, afirmând că subfinanțarea este o problemă cronică care datează de 30 de ani.

PSD, critici dure la adresa șefului CFR Călători

Traian Preoteasa este considerat apropiat de Partidul Național Liberal, fiind numit director interimar al CFR Marfă în timpul mandatului lui Ludovic Orban și apoi numit director al CFR Călători în luna septembrie a anului 2021, de către ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu. Luni, liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, l-a criticat pe Preoteasa pentru faptul că nu și-a asumat problemele din sistemul feroviar, în ciuda faptului că a activat ca director în acest domeniu de ani de zile.

Mina a scris și un mesaj acid la adresa lui Preoteasa. Cum să spui că nu-ți asumi răspunderea pentru subfinanțarea cronică a sistemului feroviar, după ce ai fost politrucul de serviciu al PNL, pus în tot felul de funcții la CFR? Cum să nu-ți asumi nimic, după ce zeci de ani te-ai învârtit ca director prin tot sistemul feroviar românesc? Cum să zici că n-ai nicio vină pentru accidentele recente, când, din 2021, PNL te-a pus director general la CFR Călători și apoi, cu proptele politice liberale, te-ai menținut în funcție până în ziua de azi? Nu îți e rușine obrazului, domnule director general Traian Preoteasa? Te faci că uiți de perioada în care PNL îți prelungea din două în două luni mandatul de director la CFR Călători?”, a spus el, potrivit Digi24.

Un grav accident feroviar a avut loc în Galați

Mina  a continuat prin ai cere socoteală lui Preoteasa, spunând că: „Ia spune matale ce ai făcut în toți acești ani, în care te-ai învârtit în sistemul feroviar, pentru a preveni accidentele care se produc astăzi din cauza subfinanțării pe care ai păstorit-o atâta amar de vreme? Că ne-am săturat cu toții de astfel de „specialiști” de rangul doi, care au căpușat ani de zile sistemele critice din România, iar când apar problemele, fug ca șobolanii de pe vapor și dau vina pe miniștrii vremelnic aflați în funcție! P.S.: Locomotiva implicată în accident a ieșit din revizie chiar în dimineața accidentului. Ce a păzit domnul Preoteasa? Asta este atribuţia CFR Călători!”, a mai scris el.

Un accident grav a avut loc în gara din Galați, în urma căruia o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de călători, pe care urma să îl tracteze. Din păcate, o persoană a murit în urma impactului, iar alte trei au fost rănite. Potrivit informațiilor furnizate de un medic de la Spitalul Județean de Urgență, femeia de 53 de ani, care a decedat în urma accidentului, a suferit cinci stopuri cardiorespiratorii. Aceasta era conductorul trenului de persoane R75576.