Actual

Surse: România a amânat măsurătorile pe Bâstroe. Expertul e în concediu!

Canal Bastroe Sursa foto Wikipedia

Situația Canalului Bâstroe este o nesfârșită sursă de dezbateri și scandaluri. Pentru a liniști apele, România a solicitat Ucrainei să facă măsurători, pentru a se asigura că lucrările nu vor afecta Delta Dunării în niciun fel. Totuși, chiar românii au cerut recent vecinilor de la nord-est să amâne această procedură.

Motivul, conform surselor, este acela că expertul se află în concediu. Dacă această amânare nu ar fi avut loc, măsurătorile ar fi început astăzi, pe 22 martie 2023.

Negocierile dintre români și ucraineni

În cele două săptămîni de când au izbucnit tensiunile referitoare la Bâstroe, partea românească și cea ucraineană au ajuns la mai multe înțelegeri. În primul rând, autoritățile ucrainene au invitat experții români la bordul navelor lor, conform unei informații care a fost transmisă de Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Chiar dacă discuțiile păreau lucrative, Ucraina a dat cu întârziere acordul pentru începerea măsurătorilor, pe 21 martie. Adică și-a făcut publică intenția la mai bine de o săptămână după acordul parțial pe care l-a dat pentru aceste acțiuni. Aprobarea parțială se referea la partea ucraineană a Brațului Chilia. Conform părții ucrainene, România a primit undă verde pentru a face măsurători în această zonă începând cu 17 martie 2023. Acolo, trei nave ale Administrației Fluviale a „Dunării de Jos” din Galați au început lucrările de măsurătoare.

Iar pe 22, România a solicitat amânarea procedurii de măsurare. Persoana însărcinată cu expertiza canalului Bâstroe ar fi în momentul de față în concediu, au transmis sursele Realitatea.

Controversa Bâstroe

În februarie 2023, autoritățile ucrainene au făcut mai multe lucrări de dragaj pe canalul care reprezintă unul dintre cele mai fierbinți subiecte în presa locală. Conform lor, scopul este acela de a înlesni exporturile. Pe de altă parte, unii experți români și-au exprimat îngrijorarea față de modul în care aceste dragări ar putea afecta ecosistemul din Delta Dunării. Intenția Ucrainei nu este o noutate pentru oficialii români.

Președintele României, Klaus Iohannis, a amintit că aceste informații erau cunoscute de aproape un an, dar ele nu au fost discutate la momentul primirii. De asemenea, el a încurajat autoritățile guvernamentale din România să deschidă dialogul cu ucrainenii. Partea ucraineană a acceptat în data de 7 martie să oprească toate lucrările de dragaj până când vecinii români vor constata fezabilitatea proiectului, fără riscuri aduse florei și faunei de pe Delta Dunării.

Totuși, expertul fiind în concediu, iar expertiza, amânată, nu se știe când vom primi un verdict cu privire la Canalul Bâstroe și dacă el poate fi realizat într-un mod lipsit de probleme.