Divorțul din America a scăzut rapid în ultimii ani și tocmai a atins un record scăzut în 2019.
Pentru fiecare 1000 de căsătorii din ultimul an, doar 14.9 s-au terminat cu un divorț, potrivit ultimelor date publicate de Biroul de Recensământ, analizează Wendy Wang, Ph.D., Director de Cercetare la Institute for Family Studies.
Aceasta este cea mai mică rată pe care am înregistrat-o în ultimii 50 de ani. Este chiar puțin mai mică decât în 1970, când la 1000 de căsătorii se înregistrau 15 divorțuri.
O rată de divorț mai mică înseamnă căsătorii mai lungi. Conform noilor date ale recensământului, durata medie a căsătoriilor din SUA a crescut cu aproape un an în ultimul deceniu, de la 19 ani în 2010, la 19.8 ani în 2019.
Scăderea ratei divorțului este probabil să continue și în 2020, în ciuda pandemiei. Când coronavirusul a lovit America în martie, semnele timpurii au sugerat că pandemia ar fi putut accelera divorțul din cauza stresului provocat de carantine.
Cu toate acestea, noile date arată că pandemia a adus, de fapt, unele cupluri mai aproape unul de celălalt.
Conform datelor furnizate de American Family Survey, majoritatea americanilor cărătoriți (58%) spun că pandemia i-a făcut să-și aprecieze soția mai mult, iar jumătate sunt de acord că angajamentul lor față de căsătorie s-a aprofundat.
Mai mult, datele inițiale din unele state sugerează că cererile de divorț au scăzut, într-adevăr. Este probabil ca rata divorțului să crească puțin după pandemie, din cauza situației, dar scăderea generală a ratei pare a fi o tendință consecventă.
Este o veste bună pentru americanii căsătoriți. Înseamnă că mariajele lor vor fi probabil mai stabile, iar copiii lor vor crește cu doi părinți căsătoriți, ceea ce le oferă cele mai bune șanse de succes în viață.
Din păcate, tot mai puțini americani sunt căsătoriți astăzi pentru a profita de numeroasele beneficii asociate căsătoriei. O altă analiză a datelor recensământului este că rata căsătoriei din SUA a atins un nivel minim în 2019. Pentru fiecare 1000 de adulți necăsătoriți în 2019, doar 33 s-au căsătorit. Cu 10 ani în urmă media era de 35, iar în 1970, 86.
Între timp, așa numita „divizare a căsătoriei” se extinde. Americanii cu studii superioare și stabili economic sunt mai predispuși să se căsătorească și să rămână căsătoriți, dar americanii din clasa muncitoare și cei săraci se confruntă cu o mai mare instabilitate familială și niveluri mai ridicate de celibat.
Pentru americanii din ce-a de-a treie categorie de venituri, 64% se află într-o căsătorie intactă, ceea ce înseamnă că s-au căsătorit o singură dată și sunt încă în prima căsătorie. În contrast, doar 24% dintre americani din zona inferioară a veniturilor se află într-o căsătorie intactă.
Aceste date îngrijorătoare privind căsătoriile reduc optimismul nostru pentru viitorul familiilor americane. Odată cu scăderea ratei divoruțurilor și a ratei căsătoriei în America, ne așteptăm să vedem divizarea căsătoriei adâncindu-se și americanii din clasa muncitoare și săraci deconectați din ce în ce mai mult de instituția căsătoriei.
Iar impactul acestei deconectări asupra vieții de familie poate fi distructiv, ceea ce devine o problemă la care decidenții politici, liderii comunităților și experții trebuie să fie atenți.