“Toată viața trebuie să învățăm, nu?”
La Petroșani, zece angajați ai Universității din acest oraș sunt, totodată, și colegi de grupă (deci, în calitate de studenți), la cursurile uneia dintre facultățile din cadrul acestei unități de învâțământ.
Cei zece angajați/ studenți ai Universității din Petroșani au început cursurile direct din anul III, după ce și-au echivalat studiile anterioare, cu precizarea că unii sunt doctori în specializările pe care le studiază, alții sunt profesori.
Astfel, în grupă se află Faur Florin Gheorghe, Fissgus Klaus Gerhart, Roxana Herbei, Hojda Daniel, Postolache Mihaela și Simona Cucăilă. Coleg cu aceasta din urmă este soțul ei, Marius Cucăilă, profesor, și directorul general administrativ. În grupă se mai află și colegii acestuia din sectorul administrativ: Ciobea Marin, Sima Mihaela.
“10 angajați ai Universității Petroșani (UPET), cadre didactice sau angajați din aparatul administrativ, au devenit studenți în grupă de ”mineri„ – M31. E vorba despre grupa care pregătește viitori ingineri minieri. Cei 10 studenți, nominalizați mai sus, sunt deja cadre didactice, doctori în minerit, sau angajați care au un loc de muncă în sectorul administrativ din această instituție.”
Iar unul dintre aceștia este atât profesorul, cât și propriul său student!…Este vorba despre Mihaela Postolache, a dezvăluit site-ul specializat edupedu.ro
Cum explică doamna Profesor Mihaela Postolache această situație inedită în care se află (respectiv de profesoară și studentă la grupa la care tot ea predă)
Profesorul universitar Mihaela Postolache, care predă la grupa la care este și studentă, a afirmat faptul că a vrut să se perfecționeze pe disciplinele la care predă:
- “Eu am ore, dar eu nu îmi predau mie. Terminând profilul de Geologie, aceste ore mi se echivalează. Deci eu nu îmi predau mie, eu nu dau examen cu mine. Înțelegeți ce spun? La orele la care eu am cursuri, înțelegeți? La grupa aceasta eu am cursuri, dar mi se echivalează pentru că eu am mai făcut o dată la specializarea de Geologie.”
- “La această specializare, sau în cadrul Facultății de Mine, am multe cursuri în specialitate, în specialitate gen, pentru Facultatea de Mine, prospecțiuni și explorări, geostatistică. Sunt mai multe și ele sunt adiacente altor discipline pe care le pot parcurge dacă merg și frecventez acele cursuri. Înțelegeți? Eu mă pot perfecționa pe disciplinele pe care eu le predau.”
Ce părere au ceilalți studenți-angajați ai Universității din Petroșani
“Toată viața trebuie să învățăm, nu?”, a precizat Marius Cucăile, director administrativ.
Cât despre faptul că este coleg de grupă cu soția sa, Marius Cucăilă a spus: “Este o acțiune la care am subscris împreună pentru că noi avem o gândire pe care vrem să o punem în aplicare și ăsta e motivul pentru care am decis împreună să plecăm pe acest drum. Este o problemă că e soția?”, potrivit celor scrise de Gazeta de Dimineață pe gddhd.ro
Referitor la această situație, Ministerul Educației a cerut un punct de vedere oficial Universității din Petroșani
„Ministerul Educației a luat cunoștință de cazul pe care îl semnalează articolul. Ca prim pas, în cursul zilei de astăzi (10 octombrie 2022), Direcția Generală Învățământ Universitar (DGIU) a cerut Universității din Petroșani (UPET) un punct de vedere”, a precizat Corina Popa, purtătorul de cuvânt al ministerului Educației, potrivit edupedu.ro