Lifestyle

Strategia de creștere ecologică. Prima țară din lume care interzice autovehiculele pe benzină

Strategia de creștere ecologică. Prima țară din lume care interzice autovehiculele pe benzină

Guvernul japonez a anunțat, că va demara un proiect prin care vor fi eliminate vehiculele pe benzină în următorii 15 ani.

Prin acest proiect, specialiștii japonezi susțin că se va atinge zero emisii de carbon și va genera aproape 2.000 de miliarde de dolari pe an în creștere verde până în 2050.

„Strategia de creștere ecologică”, care vizează hidrogenul și industriile auto, este văzută drept un plan de acțiune pentru realizarea angajamentului prim-ministrului Yoshihide Suga din octombrie de a elimina emisiile de carbon până la mijlocul secolului.

Suga a făcut din investițiile ecologice o prioritate absolută pentru a ajuta la revigorarea economiei afectate de pandemia COVID-19 și pentru a aduce Japonia în linie cu Uniunea Europeană, China și alte economii care și-au stabilit obiective ambițioase de emisii.

Stimulente financiare acordate de guvernul japonez

Guvernul va oferi stimulente fiscale și sprijin financiar companiilor, vizând o creștere economică suplimentară de 90 de miliarde de yeni (870 miliarde de dolari) pe an prin investiții ecologice până în 2030 și 190 de miliarde de yeni (1,8 miliarde de dolari) până în 2050.

Un fond verde de peste 19 miliarde de dolari va sprijini investițiile companiilor în tehnologie ecologică.

Retragerea de la vânzare a vehiculelor pe benzină până la mijlocul anilor 2030

Planul urmărește retragerea de la vânzare a vehiculelor pe benzină până la mijlocul anilor 2030 și înlocuirea acestora cu vehicule electrice, inclusiv hibride și cu celule de combustibil.

Pentru a accelera răspândirea vehiculelor electrice, guvernul vizează reducerea costului bateriilor vehiculelor cu mai mult de jumătate, până la 10.000 de yeni sau mai puțin pe kilowatt-oră până în 2030, potrivit  descopera.ro