Monstrul din Caracal Gheorghe Dincă, condamnat pentru sechestrarea, violarea și uciderea celor două minore Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu la 30 de ani de închisoare, nu are bani să despăgubească familiile victimelor.
Statul vinde Casa Groazei din Caracal, acolo unde Dincă a sechestrat două fete. Ce avere a fost deja vândută
În acest caz controversat, unde lucrurile nu sunt clare privind dispariția celor două fete, a apărut încă un avantaj pentru Dincă: NU va avea bani să plătească despăgubirile stabilite de judecătorii de la Tribunalul Olt pentru familiile victimelor.
În ultimul cuvânt în fața instanței, Gheorghe Dincă a cerut să fie condamnat „pentru orice infracţiune, mai puţin pentru omor”. El a susţinut în continuare în sala de judecată că nu le-a ucis pe cele două fete şi că nu există probe în acest sens la dosar. Nici familiile victimelor nu cred că Dincă le-a ucis și speră să mai fie în viață.
Instanța a decis că inculpatul trebuie să plătească familiilor daune morale în sumă de 700.000 de euro, plus cheltuieli de judecată. Pentru aceasta, au fost inventariate bunurile lui Gheorghe Dincă și statul va trebui să vândă tot, ca banii obținuți să fie dați familiilor Alexandrei și Luizei. Niciodată, însă, condamnatul nu va putea să achite despăgubiri de 700.000 de euro.
Primii bani strânși după vânzarea bunurilor lui Gheorghe Dincă
După ce a fost vândută aproape toată averea lui Dincă la licitație, autoritățile au strâns câteva mii de euro.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, autoritățile au strâns, până în prezent, 20.763 de lei, din conturile lui Dincă și din vânzarea următoarelor bunuri:
– Cantitatea de material feros aflată în curtea locuinței inculpatului Dincă Gheorghe, respectiv cantitatea faptică de 29.130 kg, incluzând şi autoturism marca Ford înmatriculat OT 02 EBZ, nefuncțional, cu suma de 15.584,55 lei;
– Autoturism marca Fiat Ducato, înmatriculat OT 05 SGD, an fabricație 1998, cu suma de 2461 lei;
– Autoturism marca Fiat Ducato, înmatriculat BH 16 TDR, an fabricație 1996, cu suma de 1.111 lei.
Casa Ororilor va fi scoasă la licitație
Autoritățile speră că vor valorifica pentru o sumă mai mare locuința și terenul lui Dincă. Casa Groazei va fi scoasă la licitație și e posibil ca o persoană cu bani să-și dorească acel loc pentru celebritatea pe care a căpătat-o aceasta prin faptele Monstrului din Caracal: sechestrarea victimelor, urmată de viol și omor, apoi de incinerarea trupurilor într-un butoi amplasat în curte.
În decizia Tribunalului Olt se găsește inventariată averea lui Gheorghe Dincă ce va urma să fie scoasă la licitație:
„Dispune indisponibilizarea următoarelor bunuri imobile – imobil teren intravilan cu suprafaţa de 1184 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50142 a localităţii Caracal, jud. Olt; – imobil reprezentat de teren intravilan categoria curţi construcţii în suprafaţă de 1220 mp şi suprafaţa de 1856 mp teren intravilan înscris în Cartea Funciară nr. 50143 a localităţii Caracal, jud. Olt iar în ce priveşte construcțiile aflate pe acest teren şi menţionate în cartea funciară s-a constatat existenţa unor „construcţii de locuinţă” având o suprafaţă de 121 mp la sol, „construcţii anexă” având o suprafaţă de 91 mp la sol şi „construcţii anexă” având o suprafaţă de 196 mp la sol, acestea însumând o suprafaţă de 463 mp; – imobil teren arabil intravilan în suprafaţă de 463 mp înscris în Cartea Funciară nr. 51869 a localităţii Caracal, jud. Olt”.