Lifestyle

Sportiva Mihaela Cambei, premiată în cadrul Galei Top 100 Femei de Succes: „De mic copil am vrut să fiu pe cele mai înalte trepte ale acestui sport”

Mihaela Cambei, campioană la haltere
sursa foto arhiva personala

În cadrul Galei Capital – Top 100 de femei de succes, a fost premiată excelența feminină în mai multe domenii. Iar când vorbim despre categoria Sport, o avem ca exemplu pe halterofila Mihaela Cambei, care a fost unde dintre premiante.

„Bună seara tuturor! În primul rând vreau să mulțumesc pentru această premiere revistei Capital. Vreau să vă mulțumesc pentru această invitație. Sunt foarte bucuroasă că mă aflu în această seara aici să vă pot vorbi un pic din lumea sportului. Sunt mândră că sunt sportiva Oneștiului, sunt mândră că fac parte din clubul Nadiei Comăneci, cea mai valoroasă sportivă a Oneștiului, de la care am luat un exemplu foarte bun. Eu de mic copil am vrut să fiu pe cele mai înalte trepte ale acestui sport, unde cu mici pași cred că sunt pe drumul cel bun. Mult timp a fost, puțin timp a mai rămas pentru Paris 2024 unde îmi doresc din suflet să dau tot ce este mai bun din mine pentru a reuși să fac un show așa cum îmi place mie. Vreau să mulțumesc federației pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat!” a spus Mihaela Cambei pe Scena Galei Capital.

„Singurul mod de a-ți defini limitele este să le depășești!” este dictonul care definește astăzi un campion, pe numele ei, Mihaela Cambei. Tânăra sportivă este una dintre mândriile țării, care a reușit în acest an să câștige titlul de campioană absolută la Campionatele Europene de Seniori (ea nefiind încă senioară) și să atingă și două recorduri europene la smuls și total.

„Cel mai important lucru este să îți dorești”

Pentru Mihaela, rețeta succesului arată așa: „Cel mai important lucru este să îți dorești și să crezi în tine și-n faptul că imposibilul nu există și astfel, totul poate deveni posibil , reușind să atingi, ba chiar să îți depășești obiectivele, doar prin muncă, perseverență, seriozitate. În sport nu există limite, trebuie doar să gândești pozitiv, să ai încredere în propriile forțe și să îți dorești, să crezi cu adevărat că poți ajunge în vârf”.

„Mă trezesc dimineața cu multă energie, de luni până vineri am două antrenamente. dimineața (10:00) și după-amiaza (17:00), între aceste două antrenamente am program de odihnă și merg la culcare devreme, ca dimineața să mă pot trezi odihnită și pregătită pentru o nouă zi și pentru un nou antrenament bun. În weekend am timp și pentru o sesiune de shopping, să merg la o cofetărie sau sa ies cu colegele la o cafenea”, îmi dezvăluie Mihaela Cambei.

În ultimul an, sportiva a participat la Campionatul Mondial de Seniori din Columbia, unde a obținut o medalie de argint la stilul smuls și s-a calificat pentru Jocurile Olimpice din 2024, care se vor desfășura la Paris. În plus, în anul 2022 a câștigat medalia de aur la 49 de kg la Campionatele Europene de haltere juniori și U23 din 2022, desfășurate la Durrës, Albania.

Provocări din cariera sa

Cariera unui sportiv este adesea presărată cu multe obstacole, piedici și înfundături. Dar, ce face diferența între un sportiv determinat și unul speriat este modul în care reușește să găsească mereu soluții. În această postură s-a aflat și sportiva noastră, care, își aduce aminte de două provocări din cariera sa: „Prima ar fi la vârsta de 10 ani, când am fost selecționată la ora de sport, de către antrenorii de la CSM Onești de haltere, printr-un proiect în care încurajau copiii să facă și să îndrăgească un sport. La început am crezut ca voi face gimnastică, deoarece timp de jumătate de an am făcut doar pregatire fizica în sala de jocuri sportive, în această perioadă neavând contact cu sala de haltere și aparatura de acolo. Am îndrăgit de la început acest sport și am rămas în această “direcție” numită “haltere”. A doua provocare a fost participarea la Jocurile Olimpice de Tineret 2018 din Buenos Aires unde am reușit să obțin locul III la Total, nu mă așteptam să particip la acest campionat și mai ales să urc pe podiumul de concurs deoarece veneam după o accidentare la umăr, pregatirea mea pentru acest campionat fiind destul de scurtă și grea.”