Vești bune pentru mulți bugetari din România, după ce noul Cod al Muncii aduce un spor la salariu de 75% și o serie de zile libere suplimentare.
Astfel, compensarea muncii suplimentare prin libere plătite să se poată face în 180 de zile pentru anumiți angajați de la stat, nu doar în 90, ca în prezent, potrivit unui nou proiect de modificare a legislației.
Modificări importante la Codul Muncii
Potrivit legii din prezent, în cazul în care salariații sunt nevoiți să lucreze peste program, angajatorii trebuie să-i recompenseze pe aceștia cu ore libere plătite în cel mult 90 de zile calendaristice. Totuși, aceste prevederi s-ar putea schimba în cazul unor angajați de la stat, conform unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor.
Practic, angajații instituţiilor din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională din România ar putea beneficia de extinderea termenului de compensare a muncii suplimentare prin zilele libere plătite la 180 de zile.
Măsura este prevăzută în proiectul de lege aflat în prezent la Senat, prin care este vizată modificarea Codului Muncii. În cazul în care legea va ajunge să se aplice, modul în care se compensează munca suplimentară a unor categorii de bugetari va fi modificat complet. Astfel, prin proiectul de față se dorește prelungirea termenului de compensare a muncii suplimentare prin zilele libere plătite de la 90 de zile, cât e acum, la 180 de zile pentru angajații ce activează în instituţiile din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională.
Potrivit documentului, ca excepție de la regula actuală, munca suplimentară se va compensa “prin ore libere plătite în următoarele 180 de zile calendaristice după efectuarea acesteia pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, funcţionarii publici şi personalul civil contractual din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale”, transmite România TV.
Ce spune legea din prezent
Acum, Codul Muncii prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul amintit, munca suplimentară trebuie plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia (nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază).
Inițiatorii proiectului spun că extinderea perioadei în care se poate compensa munca suplimentară a salariaților din sistemul de ordine publică și siguranță națională e necesară, având în vedere dificultăţile întâmpinate de aceste instituţii atât din punctul de vedere al resurselor umane, cât şi din punct de vedere bugetar. Mai mult, noua lege trebuie să se țină cont de faptul că plata orelor suplimentare se face cu greutate şi nu se aplică tuturor categoriilor de personal din aceste instituţii.
Ulterior, acest lucru va duce la flexibilizarea raporturilor de muncă, “prin crearea posibilităţii compensării muncii suplimentare cu timp liber corespunzător într-o perioadă mai mare de timp şi asigurarea desfăşurării activităţii instituţiilor menţionate în bune condiţii”.