Social

Spania, afectată de valul doi de coronavirus. Sistemul medical în colaps? „Avem nevoie de 300 de medici străini”

Spania, afectată de valul doi de coronavirus. Sistemul medical în colaps? „Avem nevoie de 300 de medici străini”

Spania, afectată de valul doi de coronavirus. Sistemul medical în colaps? „Avem nevoie de 300 de medici străini”.

Țara din Europa de Vest cu cel mai mare număr de cazuri COVID-19 este Spania. Prin urmare, autoritățile regionale au ordonat închiderea unor cartiere din Madrid. De asemenea, în alte zone se introduc noi restricții pentru a reduce numărul de infectări.

În aceste zone din Madrid au fost reimpuse restricțiile de deplasare, iar guvernul local a cerut ajutorul armatei pentru a suplini personalul de specialitate în operațiunile de testare a populației. În acest context, medicii din Spania amenință cu greva din cauza lipsei de personal și de materiale.

În spitale situația se apropie de cea de la începutul pandemiei. Conform RRA, liderii asociațiilor de medici spun că este inacceptabil ca autoritățile să reacționeze pentru a doua oară atât de târziu.

Spania are nevoie de 300 de medici străini

Angela Hernandez, vicepreședintele Asociației Medicilor din Regiunea Madrid, susține că este nevoie de reformă legislativă pentru angajarea a 300 de medici străini din afara UE, pentru suplinirea lipsei de personal.

„Se anulează operaţii pentru a transforma totul din nou în asistență medicală pentru COVID. Să spunem că toți am fost nepregătiți în martie aici și în alte țări, dar acum, după atâtea luni, să ni se întâmple din nou mi se pare inacceptabil.

Cred că este momentul să fie schimbaţi responsabilii. Starea în care se găsește sistemul este și rezultatul unui deceniu de reduceri de cheltuieli, de privatizare a anumitor servicii și de menținerea în zona precară a contractelor de muncă.

Este nevoie și de o reformă legislativă pentru angajarea a 300 de medici străini din afara Uniunii Europene, pentru a suplini lipsa de personal în această perioadă, în care numărul cazurilor crește zilnic cu câteva mii, iar locurile la terapie intensivă sunt ocupate aproape în totalitate”, a declarat Angela Hernandez.

Autoritățile spaniole au raportat, până în prezent, peste 670.000 de cazuri de coronavirus și 30.663 de decese asociate bolii.