Soția din spatele premierului României. Cine este și cu ce se ocupă? Ludovic Orban are 56 de ani și de 27 de ani face politică. A deținut mereu diferite poziții cheie, dar a știut să fie un om simplu și discret. Și-a ținut familia departe de ochii lumii până acum, când au apărut primele fotografii cu soția lui, care-i îi este alături din tinerețe.
Mihaela Orban este o prezenţă discretă, fiind văzută foarte rar alături de soţul ei. Soţia lui Ludovic Orban este psiholog, psihopedagog. De asemenea, este şi consilier la o fundaţie unde se ocupă cu educarea copiilor şi tinerilor.
Multe canale media au transmis, de-a lungul timpului, informația că doamna Orban ar fi și directoarea unui grădiniţe private din Capitală. Este vorba despre un fake news. Jurnaliștii de la cetateanul.net au obtinut o declarație de la Mihaela Orban. Aceasta neagă informație conform căreia ar fi directoare de grădiniță.
„În ultimele luni s-au rostogolit în spațiul media tot felul de informații despre mine, preluate de pe Facebook și LinkedIn, fără că responsabilii de la diverse publicații să fie interesați de veridicitatea lor.
Deși nu doresc să fiu în atenția publică și nu văd de ce s-ar scrie despre mine, o să vă răspund la întrebare. După încetarea pandemiei, nu mă voi întoarce la conducerea grădiniței, pentru că am închis-o în urmă cu câțiva ani de zile, deci grădinița nu mai funcționează”, a declarat soția premierului.
Mihaela Orban preferă discreția
E bine cunoscut faptul că Mihaela Orban este una dintre cele mai discrete soții de politicieni. Aceasta refuză să apară public și să vorbească despre viața ei. Se cunoaște doar faptul că cei doi au împreună un fiu, acum în vârstă de 22 de ani.
Ca și mama sa, Tudor e o fire foarte discretă. E preocupat de științele exacte și a fost crescut cu faptul că trebuie să faci totul pe valoarea și capacitățile tale.