Actual

Soț și soție, criminalii italianului ucis și incendiat în Măgurele. Cei doi au fost surprinși în timp ce cărau noaptea cadavrul

Noi informații cu privire la crima care a îngrozit o țară întreagă. Cei doi criminali ai bărbatului care a fost găsit carbonizat pe un câmp din Măgurele au fost surprinși pe camerele de filmare cărând cadavrul italianului, potrivit imaginilor în exclusivitate oferite de Antena 3. Cei doi și-ar fi recunoscut fapta, iar în acest moment au loc audieri.

Soț și soție, criminalii italianului ucis și incendiat în Măgurele. Cei doi au fost surprinși în timp ce cărau noaptea cadavrul

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar cum principalii suspecți ai acestei crime cară mai multe bagaje în care se afla trupul cetățeanului italian. Bărbatul și femeia au coborât în fața blocului în jurul orei 1.45 dimineața, pe 7 mai.

În momentul în care cei doi au vrut să ducă bagajele în care se afla trupul tranșat al bărbatului, un taxi a oprit în dreptul blocului, moment în care s-au speriat și s-au retras.

După ce mașina de taxi a plecat, cei doi au reluat transportarea bagajelor voluminoase în mașina italianului, care era parcată în lateralul blocului. Se poate observa că bărbatul întâmpină dificultăți în ridicarea geamantanelor.

Se pare că italianul avea o relație cu femeia care și-a recunoscut fapta. Acesta ar fi mers acasă la ea și a găsit-o împreună cu fostul soț. Scandalul a pornit pe fondul geloziei, astfel că acesta ar fi fost ucis și dus pe câmp, unde i-au dat foc, pentru a scăpa, astfel, de cadavru.

Victima ar fi fost ucisă într-un bloc din Sectorul 5, din gelozie

Anchetatorii au aflat că victima a fost ucisă într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei și abia apoi cadavrul a fost pus în mașină și dus în câmpul de la Măgurele, acolo unde a fost incendiat. Una din probele cheie la dosar este tricoul plin de sânge al suspectei, găsit azi noapte în casa femeii.

Menajera italianului a sunat la numărul unic de urgenţă 112 după ce a văzut ştirea la televizor şi a făcut conexiune cu dispariţia italianului, dar şi cu marca maşinii găsite incendiate pe câmpul de lângă Măgurele.

Conform procedurilor, cel mai probabil cei doi vor fi reținuți și propuși pentru arestare pentru 30 de zile.

Mauro Donato Gadda era stabilit în România de mai bine de 10 ani, avea o societate comercială cu sediul social în București, Sector 5, în care era asociat cu alte trei persoane.