Social

Sorin Cîmpeanu i-a scandalizat pe elevi. Protest adresat Ministerului Educației. Care sunt nemulțumirile

Sorin Cîmpeanu i-a scandalizat pe elevi. Protest adresat Ministerului Educației. Care sunt nemulțumirile

După ce Ministerul Educației a făcut public structura anului şcolar 2021-2022, Consiliul Naţional al Elevilor a reacționat imediat.

Astfel reprezentanții CNE susțin că organizarea cursurilor până la mijlocul lunii iunie afectează direct calitatea actului educaţional.

Motivația acestei nemulțumiri este că cele mai multe unităţi de învăţământ nu au aer condiţionat, şi pentru că semestrul I este fragmentat.

Reacția CNE

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, printr-un comunicat de presă, că Ministerul Educaţiei a aprobat, marţi, structura anului şcolar 2021-2022, „fără, însă, a supune dezbaterii publice un astfel de proiect şi fără a ţine cont, în esenţă, de opiniile reprezentanţilor societăţii civile”.

Consiliul Naţional al Elevilor consideră că anul şcolar să înceapă în prima zi a lunii septembrie astfel încât cursurile şi examenele să aibă loc în condiţii optime.

„La momentul de faţă, majoritatea unităţilor de învăţământ preuniversitar din România nu dispun de unităţi de aer condiţionat. Astfel, organizarea cursurilor până la mijlocul lunii iunie (începutul lunii iulie, pentru elevii din învăţământul profesional şi tehnic) afectează în mod direct calitatea actului educaţional, elevii şi profesorii fiind nevoiţi să participe la cursuri în condiţii de disconfort termic semnificativ.

De aceea, este absolut necesar ca anul şcolar să înceapă în prima zi de luni din septembrie 2021, astfel încât cursurile, sesiunile practice din învăţământul tehnic, profesional şi vocaţional, dar şi examenele naţionale să se desfăşoare în condiţii optime”, a precizat CNE.

Reprezentanţii elevilor nu sunt de acord nici cu fragmentarea semestrului I

„Mai mult, fragmentarea semestrului I creează confuzie în sistem şi generează fenomenul ”goana după note”. De aceea, susţinem decizia ca semestrul I să se încheie înainte de începerea vacanţei de iarnă, însă atragem atenţia asupra unei structuri inegale şi dezechilibrate a semestrelor, întrucât semestrul I este compus din 14 săptămâni de cursuri, iar, cel de-al II-lea, din 20 de săptămâni”, a susţinut Consiliul Naţional al Elevilor.

CNE are propriul proiect pentru anul școlar 2021-2022

CNE a prezentat şi proiectul său pentru structura noului an şcolar pe care îl înaintase Ministerului Educaţiei pentru analiză.

Semestrul I – 16 săptămâni, după cum urmează:

Cursuri: luni, 6 septembrie 2021 – miercuri, 22 decembrie 2021;

Vacanţă pentru grădiniţe şi clasele primare: sâmbătă, 23 octombrie 2021 – duminică, 31 octombrie 2022.

Vacanţă de iarnă/intersemestrială: joi, 23 decembrie 2021 – duminică, 9 ianuarie 2022;

Semestrul al II-lea – 18 săptămâni, după cum urmează:

Cursuri: luni, 10 ianuarie 2022 – joi, 14 aprilie 2022;

Vacanţă de primăvară: vineri, 15 aprilie 2022 – duminică, 1 mai 2022;

Cursuri: luni, 2 mai 2022 – vineri, 3 iunie 2022;

Vacanţă de vară: sâmbătă, 4 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului şcolar 2022 – 2023.

De asemenea, CNE propunea ca, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar să aibă 32 de săptămâni de cursuri şi să se încheie în 20 mai 2022, iar, pentru clasa a VIII-a, anul şcolar să aibă 33 de săptămâni de cursuri şi să se încheie în 27 mai 2022.

Protest înaintat ministerului Educației

„Criticăm cu fermitate decizia Ministerului Educaţiei privind structura anului şcolar 2021-2022. Aprobând o astfel de structură, ministerul îşi asumă, practic, o fragmentare extremă a anului şcolar şi un dezechilibru semnificativ între semestre.

Atragem atenţia faptul că o astfel de măsură a fost aprobată şi în timpul ministeriatului Ecaterinei Andronescu, iar, la acel moment, atât elevii, cât şi părinţii şi profesorii s-au poziţionat puternic împotriva unei astfel de iniţiative. Solicităm ministrului educaţiei să acţioneze cu responsabilitate şi să nu amâne începerea anului şcolar în mod nenecesar.

Acest lucru va conduce la încheierea cursurilor la începutul lunii iunie/mijlocul lunii iulie (pentru elevii din învăţământul profesional), în condiţii de disconfort termic extrem. Nu asta înseamnă educaţie de calitate”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ministerul Educaţiei a stabilit că noul an şcolar începe la 13 septembrie 2021 şi se încheie la 10 iunie 2022. Semetrul I are 14 săptămâni, între 13 septembrie – 22 decembrie 2021, iar semestrul II va fi între 10 ianuarie 2022 şi 10 iunie 2022.