Ministerul Educației va menține tezele din primul semestru, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta își motivează decizia argumentând că teza este o evaluare care se face la finalul fiecărui semestru, fiind relevantă prin raportare la conținutul programei școalre parcurse într-un semestru.
Consiliul Național al Elevilor a solicitat anularea tezelor
Aproximativ 90% dintre elevi, profesori și părinți sunt de părere că nu este oportună susținerea tezelor pentru semestrul I, cu atât mai puțin după vacanța de iarnă, în condițiile în care semestrul va fi fost deja fragmentat de două ori, fără posibilitatea acoperirii întregii programe școlare, conform unui studiu realizat de curând de Consiliul Național al Elevilor.
Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Național al Elevilor: „Mediile nu vor mai fi relevante”
„Consiliul Național al Elevilor a solicitat anularea tezelor, cel puțin pentru semestrul I al acestui an școlar, pentru că suntem într-o situație la fel cum am fost și în ultimii doi ani de zile. Vedem că sunt clase, sunt școli care învață în online, sunt unele care învață în format fizic și, practic, nu ai cum să calculezi cumva mediile unora cu teze și mediile altora fără teze.
Pentru că am văzut declarațiile din spațiul public ale oficialilor din educație, spunând că elevii care învață în online nu vor putea susține teze, pentru că aceea nu este evaluare. Dacă nu este evaluare în mediul online, atunci cu siguranță că mediile nu vor mai fi relevante dacă pentru unii se calculează cu teze și pentru alții se calculează fără teze.
Motivul care stă în spatele solicitării noastre de a renunța la teze pentru acest semestrul este în primul rând acesta și, în al doilea rând, faptul că ne dorim ca accentul să nu mai fie pus pe notare, ci să fie pus pe feedback din partea profesorului”, a declarat preşedintele Consiliului Național al Elevilor, potrivit RRA.