Nu este linişte în guvernul premierului Liz Truss, după ce luna de miere abia s-a încheiat. A trecut doar o lună de la alegerile interne din cadrul Partidului Conservator şi mulţi britanici îşi doresc ca Liz Truss să-şi dea demisia şi să se organizeze alegeri anticipate. Un sondaj de opinie desfășurat pentru ziarul The Times dă fiori reci atât proaspătului premier, cât şi partidului său în pregătirea alegerilor din 2024, sau de ce nu mai devreme, aşa cum preconizează unii analişti politici.
Sondaj pentru ziarul The Times. Britanicii îşi doresc ca Liz Truss să-şi dea demisia şi să se organizeze alegeri anticipate
Cercetarea sociologică YouGov, desfășurată joi și vineri pentru ziarul The Times și bazată pe un sondaj efectuat pe 1.737 de adulți britanici, a arătat că sprijinul pentru laburiști este de 52%, în scădere cu două puncte față de un sondaj efectuat de aceeași organizație la sfârșitul lunii septembrie, în timp ce conservatorii au crescut cu doar un punct, la 22%.
Premierul Truss a renunţat la una dintre cele mai controversate măsuri – eliminarea cotei maxime a impozitului pe venit
Sondajul a fost realizat după ce Truss, vorbind la prima ei conferință de partid de când a devenit lider conservator la începutul lunii septembrie, și-a apărat decizia de a reduce taxele, ceea ce a crescut drastic costul împrumuturilor și a divizat conservatorii.
Truss și ministrul ei de finanțe Kwasi Kwarteng au renunțat ulterior la una dintre cele mai controversate măsuri de eliminare a cotei maxime a impozitului pe venit.
Următoarele alegeri parlamentare în Regatul Unit ar trebui să aibă loc în 2024, însă pot fi convocate și mai devreme dacă în parlament nu se va mai putea găsi o formulă de guvernare.
Liderul laburist, Keir Starmer, deține un avans masiv în fața lui Liz Truss în ce privește favorabilitatea pentru ocuparea postului de prim-ministru – 43%, față de 13% cât are lidera conservatoare.
Partidul Laburist din opoziţia britanică are un avantaj uriaş faţă de Partidul Conservator al premierului Liz Truss, care nu a reuşit să se redreseze şi să recupereze încrederea pierdută a votanţilor după mandatul fostului premier Boris Johnson, au arătat sondajele de sâmbătă la care au participat 1.737 de britanici.