Ionel Dancă, șeful de cabinet al premierului Orban, crede că una dintre cele mai bune măsuri de sprijin pentru companii și angajați a fost programul privind plata șomajului tehnic în perioda de urgență și de alertă.
Guvernul a inițiat o nouă schemă de ajutor pentru companiile care reangajează muncitori.
Statul a hotărât să suporte 41% din salariu. Când va plăti statul, dacă companiile îşi depun dosarul luna viitoare, când ar putea intra banii în contul angajatorilor, mulţi patroni nu îşi mai pot permite să plătească din propriul buzunar costurile salariale, așteptând apoi să primească banii de la stat, aflăm de la Ionel Dancă.
Ionel Dancă: Aici, noi am plătit imediat măsura şomajului tehnic, am susținut până la 75% din salariul angajatului, doar pe declarație pe propria răspundere a angajatorului, și banii au fost viraţi imediat timp de două luni. Măsura continuă pentru anumite sectoare unde există restricții. În schimb, această schemă de susținere a 41,5% din costurile salariale, care, de fapt, însumează obligațiile de plată privind contribuțiile sociale ale angajatului, această schemă funcționează în perioada următoare pentru trei luni de zile, pentru a susține, așa cum spuneaţi și dumneavoastră, efortul companiilor de a aduce înapoi oamenii la muncă. Practic, în prima lună, această măsură se aplică începând cu 1 iunie. Practic, oamenii se întorc la muncă în această lună, la finalul lunii angajatorul depune declarațiile privind obligațiile fiscale pe care le are și statul îi rambursează înapoi, îi plătește înapoi cuantumul de 41,5% legat de costul salarial al angajatului.