Social

Solicitarea premierului României! „Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri”

Solicitarea premierului României! „Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri”

După ce autoritățile au anunțat că iau în calcul o posibilă creștere a numărului de persoane infectate cu COVID, premierul României, Florin Cîțu, a solicitat identificarea unor spitale noi care să se alăture celor existente în lupta anti-COVID, la ședința Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI).

Florin Cîțu a declarat că se respectă în continuare măsurile de protecție se oate împiedica crelterea accelerată a infectărilor în România. Premierul a mai mărturisit că vrea să se asigure că atât pacienții, cât și persoanlul medical au tot ce au nevoie pentru a trece cu bine peste valul trei al pandemiei.

„Vreau să mă asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei. Deocamdată, în România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem să împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție”, a scris prim-ministrul, pe Facebook, explicând motivul pentru care a participat la ședința CNCCI.

”Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri”

„Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere”, a mai spus Florin Cîțu, precizând că a solicitat:

1. Creșterea numărului real de paturi ATI la 1.600. Identificarea unor spitale noi care ar putea să se alăture celor existente în lupta anti-COVID.
2. Asigurarea stocurilor necesare de medicamente în toate spitalele care tratează pacienții cu COVID-19.
3. Asigurarea echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale.
4. Un plan clar pentru situația în care va fi nevoie de detașări de cadre medicale. 5. Continuarea vaccinării în forță.

Evoluția pandemiei nu depinde doar de autorități

Florin Cîțu a ținut să precizeze că, cetățenii României nu are trebui să uite că evoluția pandemiei nu depinde doar de autorități, ci și de fiecare persoană în parte.

„Ne vaccinăm, respectăm măsurile de protecție și așa salvăm vieți”, a mai spus premierul României, Florin Cîțu.

Anunțul lui Florin Cîțu vine în urma creșterii numărului pacenților internați în ultimele 7 zile în unitățile de suport COVID din România, față de aceeași perioadă din februarie.

Numărul pacienților de la ATI a crescut în ultimele zile, depășind pragul de 1.200, lucru care nu s-a mai întâmplat din 27 decembrie 2020, potrivit Libertatea.