Miercuri, 7 decembrie 2022, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care oferă Poliţiei Locale atribuţia de a putea solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul.
Iar, potrivit prevederilor legale, în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate polițiștii locali pot constata contravenţiile şi pot aplica sancţiunile corespunzătoare.
Poliţia Locală poate solicita date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice
Astfel, potrivit prevederilor legii promulgate, „La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”.
Refuzul de a comunica datele solicitate de Poliție (Locală sau Rutieră) conduce la sancțiuni, potrivit legii
Conform legii, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţie locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local
Concret, în cadrul legii se menționează următorele: „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră„, se mai arată în lege.
În concluzie, prin noua lege promulgată azi, 7 decembrie 2022, de Președintele României, în cazul în care împrumută mașina, proprietarii vor trebui să transmită informații despre identitatea șoferului nu doar la solicitarea poliției rutiere, așa cum era până în prezent, ci și la solicitarea poliției locale.