S-a întâmplat tot în America, țara tuturor posibilităților, acolo unde oamenii mai cred încă în ”visul american”. Doar că imprevizibilul există la tot pasul, după cum se vede și în șocanta istorie, pe care o redăm în cele ce urmează, în care autorul principal este un bărbat care în plină stradă a atacat cu cuțitul de bucătărie trecătorii care își vedeau liniștiți de drumul și viața lor.
Șocant cum un bărbat înarmat cu un cuțit de bucătărie a ucis două persoane și alți șase trecători au fost înjunghiați, pe stradă. Video
Un atacator cu un cuțit mare de bucătărie a ucis două persoane și a rănit alți șase oameni, prin înjunghiere, de-a lungul Las Vegas Strip înainte de a fi arestat joi, a anunțat poliția vineri, 7 octombrie 2022.
Trei persoane au fost spitalizate în stare critică, iar alte trei sunt în stare stabilă, potrivit poliției din Las Vegas, care a declarat că a început să primească apeluri la 911 despre înjunghieri în jurul orei 11:40, ora Americii, peste drum de cazinoul și hotelul Wynn.
Dintre cele opt persoane înjunghiate, una a fost declarată moartă la fața locului, iar una a murit la un spital din apropiere. Alte șase victime au fost spitalizate, trei dintre ele fiind în stare critică și trei în stare stabilă, a precizat LVMPD într-un comunicat.
Poliția a descris suspectul ca fiind un bărbat în vârstă de 30 de ani și a spus că lucrează încă la confirmarea identitității acestuia. Din primele informații, oamenii legii au lăsat să se înțeleagă că nu este vorba despre un rezident local.
Șeriful comitatului Clark, Joe Lombardo, a declarat că numele celor două persoane ucise nu au fost dezvăluite până când rudele lor nu vor fi anunțate.
„Localnicii și turiștii sunt victimele acestei crime”, a declarat Lombardo, într-o conferință de presă.
Atacatorul și cuțitul, arma atacului, sunt în custodia poliției
Adjunctul șefului poliției metropolitane, James LaRochelle, a declarat că ”înjunghierea inițială a fost neprovocată și a avut loc pe trotuarul estic al bulevardului Las Vegas”. Oficialul a mai spus că suspectul s-a îndreptat apoi spre sud și a înjunghiat și alte persoane întâlnite în drumul lui.
Bărbatul a fugit, dar a fost urmărit de cei care au sunat la 911 înainte de a fi reținut, au declarat autoritățile. Poliția a recuperat și „cuțitul mare cu o lamă lungă” despre care se crede că a fost folosit, a declarat LaRochelle, numind cazul o „anchetă de crimă greu de înțeles”.
Poliția a declarat că bărbatul va fi ”înregistrat” în Centrul de Detenție din Clark County.
Și totuși există o explicație pentru odioasa acțiune a bărbatului
Există o explicație pentru odioasa acțiune a bărbatului, dar aceasta nu a fost confirmată de oamenii legii americani. Ea a fost redată de către martori oculari, pentru presa americană.
Martorii au declarat pentru posturile de televiziune din Las Vegas că unele dintre victime păreau a fi dansatoare sau artiste de stradă care fac poze cu turiștii pe Strip.
Suspectul i-a spus unei femei că este un bucătar care a vrut să facă o fotografie cu unele dintre fetele de spectacol cu ajutorul cuțitului său, dar a început să înjunghie oamenii atunci când grupul a refuzat oferta bărbatului, a declarat femeia pentru KTNV.
Jason Adams a declarat pentru KLAS că a fost martor la atacul asupra unei fete din spectacol. „Acest tip a venit, a alergat și a început să o înjunghie pe această doamnă din fața mea, iar ea a fugit în jurul scărilor rulante și a încercat să se urce sub pod, iar prietena ei încerca să o ajute”, a spus Adams, adăugând că atacul s-a petrecut foarte repede.
Pierre Fandrich, un turist din Canada, a declarat pentru KTNV că nu l-a văzut pe suspectul de înjunghiere în timp ce se plimba pe Strip. Dar a spus că i s-a părut că a auzit „trei sau patru fete de spectacol râzând” și s-a dovedit că de fapt era vorba de țipete de groază și niciedcum de momente de bucurie.
Fandrich a mai povestit îngrozit de cele întâmplate că a văzut „o mulțime de sânge” în timp ce o femeie alerga pe un pod, una era la pământ, iar alta avea o rană de cuțit pe spate în timp ce încerca să o ajute pe femeia căzută.
Guvernatorul democrat amercian Steve Sisolak a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a spus: „Inimile noastre sunt alături de toți cei afectați de această tragedie. La nivel de stat, vom continua să lucrăm cu partenerii din cadrul forțelor de ordine pentru a pune la dispoziție resurse pe teren și pentru a ne asigura că Las Vegas Strip rămâne un loc sigur și primitor pentru toți cei care îl vizitează”.