Cunoscutul actor personaj principal din mult mediatizatul film Squid Game este acuzat de agresiune sexuală. Potivit legii din țara lui, o simplă atingere poate reprezenta o agresiune de așa natură. Dar despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.
Șocant. Cel mai vârstnic actor, personajul important în popularul film Squid Game, cunoscut și sub numele de ”Jocul calamarului”, este acuzat de agresiune sexuală
Cel mai vârstnic actor, pe numele său O Yeong-su, a fost acuzat de comportament sexual neadecvat. Se pare că O Yeong-su ar fi atins o femeie în mod nepotrivit, fiind acum cercetat de oficialii judiciari sud-coreeni.
Starul O Yeong-su, acum în vârstă de 78 de ani, care a câștigat Globul de Aur, este cercetat pentru faptul că în anul 2017 ar fi atins în mod indecent o femeie. Victima a depus plângere la poliție împotriva acestuia în decembrie anul trecut, dar cazul a fost închis în primăvara acestuia an, fără ca actorul să fie însă acuzat.
Cu toate acestea, supriză, pentru că ancheta a fost de curând redeschisă, la cererea victimei, iar scandalul în care este implicat îl afectează, se pare, și pe plan profesional.O reacție imediată a luat Ministerul Culturii din Seul care a oprit deja difuzarea unui spot publicitar în care apărea celebrul actor din serialul „Squid Game”.
Cunoscutul bătrânel din „Squid Game”, O Yeong-su, este primul actor din Coreea de Sud care a câștigat un Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar într-un serial.
„Squid Game” spune povestea unor persoane cu datorii mari care participă la diferite serii mortale inspirate din jocuri pentru copii, asta pentru a reuși să câștige un premiu impresionant în bani.
Filmul a obținut trei nominalizări la Globul de Aur din SUA: cel mai bun serial dramă, cel mai bun actor de televiziune, serial dramă (Lee Jung-jae) și cel mai bun actor în rol secundar – televiziune (O Yeong-su). Iar Bloomberg a numit „Squid Game” cel mai popular program TV din istoria Netflix.