Lifestyle

Slabeste cu dieta Adelinei Pestritu! Topesti 14 kilograme in 3 luni

Slabeste cu dieta Adelinei Pestritu! Topesti 14 kilograme in 3 luni

Slabeste cu dieta Adelinei Pestritu. Vedeta a reusit sa slabeasca miraculos in trei luni, cu ajutorul unei diete pe care a impartasit-o si fanilor.

Adelina Pestrițu a reușit să slăbească 14 kilograme, în trei luni, cu ajutorul a ceea ce ea numește „somodieta”.

„Somodieta este dieta pe care am inventat-o fix de nevoie, după o perioadă de 9 luni în care am acumulat 14 kilograme. Sunt o fire ambițioasă și îmi doresc să se întâmple totul bătând din palme. Mă tot gândeam ce dietă să țin. Am tot căutat pe internet, dar nimic nu m-a satisfăcut. Și am zis așa: dacă vreau să slăbesc, trebuie să aleg din tot meniul meu, un aliment pe care îl pot consuma zilnic, până slăbesc.

De ce zilnic? Pentru că știu de foarte mult timp că organismul nu mai răspunde atunci când îi dai același meniu. Nu-și mai face rezerve pe coapsele noastre. Astfel, pentru că-mi place foarte mult somonul, m-am hotărât să încep un regim împotriva kilogramelor, bazat în mare parte pe somon”, a povestit Adelina Pestrițu, potrivit avantaje.ro.

Slabeste cu dieta Adelinei Pestritu. Vedeta a slăbit cu ajutorul următoarei diete:

„Mic Dejun: 2 felii de pâine prăjită cu unt și somon fume, avocado, un măr verde, cafea cu lapte și zahăr brun

Prânz: supă de legume sau supă cu tăiței sa găluște.

Cină: somon la aburd/grătar/ cuptor cu salată verde și broccoli”, anunța Adelina Pestrițu.