Lifestyle

Situație fără precedent. Poliţiştii de frontieră, ”umiliţi de şefi în faţa deţinuţilor din penitenciare”

Situație fără precedent. Poliţiştii de frontieră, ”umiliţi de şefi în faţa deţinuţilor din penitenciare”

Potrivit unui protocol încheiat de Administrația Națională a Penitenciareor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Direcția Generală Anticorupție, polițiștii de frontieră au obligația ca săptămânal să meargă în închisorile din Arad și Botoșani, pentru a constata dacă există locuri unde șpaga e în floare. Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva în România.

Sindicaliștii din penitenciare consideră că această măsură are rolul de a ”conştientiza consecinţele faptelor de corupţie”, dar angajaţii din ANP susțin că protocolul face ca poliţiştii de frontieră să fie ”umiliţi de şefi în faţa deţinuţilor din penitenciare”, spune News.ro.

„Transformă puşcăriile în pelerinaj pentru pupatul moaştelor Sfintei Corupţii”

”Un protocol semnat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) obligă poliţiştii de frontieră să viziteze penitenciarele din Arad şi din Botoşani pentru a se familiariza cu puşcăria, în eventualitatea în care ar deveni corupţi. (…)

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), prin măsura de a-i pune pe poliţiştii de frontieră să defileze prin faţa deţinuţilor transformă puşcăriile în pelerinaj pentru pupatul moaştelor Sfintei Corupţii.

Sub ochii zeflemitori ai infractorilor, care, în majoritatea cazurilor, fac glume deşănţate şi înjură orice vizitator al instituţiilor de forţă care le trece prin faţa gratiilor”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţionala a Penitenciarelor (FSANP).

Ce conține protocolul

În protocol se specifică ca săptămână de săptămână, un număr de opt polițiști de frontieră vor merge în închisori ”pentru a observa în ce condiţii îşi execută pedeapsa deţinuţii, cu scopul de a conştientiza consecinţele faptelor de corupţie”. În acest sens, sindicaliștii din penitenciare sunt că măsura dispusă de DGA este ”ilegală, abuzivă şi umilitoare pentru poliţiştii de frontieră, cărora ofiţerii DGA le aplică eticheta de corupţi sau puşcăriabili”.

O acţiune umilitoare din punct de vedere uman

La rândul lor, angajații din penitenciare sunt de părere că ”vizitarea puşcăriilor cu scopul de conştientizare a cetăţenilor faţă de consecinţele săvârşirii unei infracţiuni reprezintă o acţiune umilitoare din punct de vedere uman, care se subscrie torturii psihice, constituind o situaţie fără precedent şi fără o bază legală şi morală sustenabilă”.

Mai în glumă, mai în serios, președintele FSANP, Cosmin Dorobanțu le-a adresat o întrebare celor care au dat o astfel de măsură: ”Pe când un tratament similar şi politicienilor?”