Situația universitară din România pare să fie în declin. Asta în primul rând pentru că niciun centru universitar românesc de stat nu a mai intrat în top 1000, clasamentul făcut anual de Shanghai Ranking Consultancy.
Trebuie menționat că 40 de puncte procentuale din punctaj vin din cercetare, care este slab finanțată în România, în special atunci când vine vorba despre studii efectuate de centrele universitare românești. Astfel, după Universitatea din București, din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a părăsit clasamentul primelor 1000 de instituții de învățământ superior.
Asta în vreme ce țări mai mici, precum Cipru, Slovenia sau Estonia, au măcar o universitate în top. Iar Serbia, care este mai mică și nu face parte din consorțiul european, are două centre universitare de top.
Cum se explică această situație?
„Pentru chinezi cercetarea înseamnă brevete, care se exprimă – cât mai repede – în noi tehnologii. Pentru noi cercetarea înseamnă „punctaje” pentru avansări și „suplimente salariale”, a explicat Mihai Maci, expert în educație.
De asemenea, Marian Staș, un alt expert în acest domeniu, consideră că este o problemă cu mentalitatea românească privind educația și performanța:
„Problema profundă este că așa cum e proiectat sistemul universitar, el nu are nimic de-a face cu ce înseamnă școală pe bune. Adică cu ce înseamnă performanță autentică. El este o industrie de mediocritate, pentru că dacă nu ar fi așa nu am fi peste 1.000 de locuri în lume, în care importante sunt sinecurile, banii, puterea, influența.
Sistemul clamează autonomia universităților, asta până când ajung la niște ordine la Ministerul Educației și trebuie să execute. De fapt, nici finanțările nu sunt complet descentralizate. Mecanismele de putere și influență din România, la nivel politic, de afaceri, sunt croite ca să țină jocul în loc și să satisfacă interese de forme fără fond. Autonomia la noi este doar de formă.
De exemplu, Harvard este o corporație autonomă, nu îi verifică nimeni, ci doar piața liberă și cei care bagă bani acolo. Capitalizarea Harvard este de circa 47 miliarde de dolari, 20% din PIB-ul României. Cum să faci cercetare universitară cu 0,3% alocați în România? E normal ca în astfel de momente, în care ne raportăm la mișcarea academică internațională, aceste clasamente să ne izbească de pereții propriei noastre neputințe”, a explicat acesta.
O altă problemă este aceea că universitățile particulare funcționează ca niște fabrici de diplome:
„Universitățile particulare nu au borduri de control serioase. În momentul în care singurul lucru pe care-l interesează este să ia banii studenților și să ia salarii, apare cercul vicios. Studenții sunt mulțumiți să dea bani să-și cumpere examenele, iar universitățile sunt mulțumite că își iau banii și că nu-i mai verifică nimeni.
Nu există cultura excelenței. E un cerc vicios. Statul se face că verifică, studenții dau banul și nu contează câtă carte știu, important e să-și ia notele de trecere. Atunci pare un race to the bottom, obiectivul este ca standardul să fie cât mai scăzut cu putință. De aceea a apărut la noi o cultură a plagiatului, a examenelor lipsite de onestitate. Totul merge minunat, până apar astfel de momente, testele Pisa, un Shanghai, care te plesnesc în față și își dau adevărata măsură la nivel de sistem”, a mai explicat el, conform Fanatik.
