Singurul lac vulcanic din România este situat în masivul Ciomatu din județul Harghita, în stânga râului Olt, în apropierea stațiunii Tușnad, România. Lacul este așezat pe locul celei mai recente erupții vulcanice în Carpați și în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani), respectiv pe fundul craterului vulcanului stins numit Ciomatu Mare.
Este vorba de Lacul Sfânta Ana, a cărui vârstă nu a fost încă determinată cu exactitate, diverși cercetători estimând că ultima erupție a avut loc cu:
- 32.000 de ani în urmă (Juvigne et al. 1994)
- 10.500 de ani în urmă (Morya et al. 1996)
- 9.800 de ani în urmă (Magyari et al. 2006)
Totuși, potrivit studiilor palinologice, având ca obiect studiul polenului și al sporilor, istoria lacului Sfânta Ana a început în urmă cu circa 9.800 – 8.800 ani, cu stadiul de turbărie și lac puțin adânc.
Conform ultimelor măsurători efectuate în anul 2005 de către o echipă de scafandri profesioniști împreună cu Organizația GeoEcologica ACCENT, au rezultat următoarele:
- suprafața lacului este de 19,3 ha
- perimetrul este 1617 m, în scădere față de valorile de 21,3 ha și respectiv 1749 m raportate în anul 1909 de Geley Josef, pentru o suprafață de retenție a bazinului de colectare de circa 2,15 km²
- cota oglinzii apei variază între 949 și 950 m
- lacul are o formă ovală, semiaxa mare fiind de 680 m iar cea mică de 470 m.
- adâncimea maximă a lacului este de 6,4 m.
- grosimea maximă a sedimentelor este de circa 4 m
- are o adâncime maximă de 7 m
- Lacul Sfânta Ana este alimentat exclusiv din precipitații, gradul de mineralizare al apei fiind din acest motiv extrem de scăzut. Iarna, lacul este acoperit cu un strat de gheață de până la 1 m
De asemenea, potrivit unui alt studiu din anul 2019, cu toate că vulcanul (în craterul căruia se află lacul) în prezent este aparent inactiv, există totuși un potențial de reactivare, în viitor.
Interesant este că volumul de apă al acestui lac este completat numai din precipitații, neavând izvoare. Iar puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale.
Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează și emanațiilor mofetice prin fundul lacului și prin pereții craterului.
Subsratul vulcanic al Lacului Sfânta Ana “anunță” vremea
Cei care ajung la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic, respectiv cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Astfel, localnicii știu că:
„Dacă emanațiile din fisuri pișcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeții”.
Explicația acestui fenomen este una științifică și anume: în munte, încă se desfășoară o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Iar când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful, urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine ploaia.
Lacul Sfânta Ana este o rezervație complex naturală, geologică, floristică și faunistică, fiind legat de Băile Tușnad prin poteci turistice.
Lângă lac se află o capelă romano-catolică, din piatră, ce poartă hramul Sfintei Ana.
Din decembrie 2017, scăldatul în Lacul Sfânta Ana nu mai este permis, potrivit Wikipedia.org, însă o superstiție locală este că aceia care se spală măcar și pe mâini cu apa din lac vor fi protejați tot anul de Zâna Lacului.
Originea denumirii Lacului Sfânta Ana
Potrivit unei legende, doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soție, nu dorea acest lucru deoarece părinții o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit în ale măritișului. Dar în seara nunții, mireasa a fugit și s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsuflețit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sfintei Ana, lacul este sfințit de către mitropolie.
Cum se poate ajunge la Lacul Sfânta Ana
Acest lac se află la o distanţă de 55 km de Municipiul Miercurea Ciuc, 48 km de Municipiul Sfântu Gheorghe și respectiv 33 km de oraşul Târgu Secuiesc.
Lacul Sfânta Ana poate fi accesat prin legătura DN12 (Miercurea Ciuc-Sfântu Gheorghe) din punctul de intersecţie cu drumul judeţean 113 din localitatea Bixad. Dinspre Târgu Secuiesc poate fi atins din direcţia Turia pe DN 113. Pornind pe jos de la Băile Tușnad pe poteca turistică de aproximativ. 4,5 km indicat cu cruce roşie poate fi atins în aprox. 1,5 ore. Dinspre Lăzăreni pornind în direcţia nord, urmărind semnul cu cruce roşie apoi cel cu cruce albastră, distanţa până Tânovul Mohoş este de aprox. 10 km, iar până la Lacul Sfânta Ana încă 2 km, în total 3 ore de mers pe jos.