Neurologul Mariano Sigman spune că există o glumă care sintetizează perfect multe dintre problemele sociale actuale: Un șofer are o pană de cauciuc și decide să meargă la o casă din apropiere pentru a cere un cric pentru a o schimba. El își imaginează că îl va deranja pe vecin, că acesta va fi nepoliticos și nu va dori să-l ajute. Iar când ajunge acolo și vecinul îi deschide politicos ușa, șoferul, care s-a enervat de unul singur, îi spune: „Bagă-l unde nu bate soarele”.
„Nu-l cunoști pe celălalt și proiectezi asupra lui tot felul de prejudecăți. Dacă dispoziția ta este toxică, o să îi urăști. De multe ori, ratăm ocazia de a vorbi cu o altă persoană pentru că am căzut într-o groapă de prejudecăți; o conversație nu va funcționa niciodată dacă nu-i dai o șansă”, explică Sigman, care a publicat recent The Power of Words, un amplu tratat în apărarea dialogului, bazat pe dovezi științifice.
Sigman, care a fugit din Argentina după lovitura de stat militară împreună cu familia sa la vârsta de trei ani și a crescut la Barcelona, locuiește acum la Madrid, unde a devenit subiectul propriilor sale experimente. Cel mai recent: omul de știință în vârstă de 49 de ani, care spune că este „total inept” în materie de ritm și armonie, a învățat să cânte muzică și a lansat un album la vârsta de 47 de ani pentru a dovedi că creierul se poate schimba, chiar și la o vârstă mai înaintată. În cartea sa, Sigman susține că cuvintele și modul în care le folosim pot rezolva probleme sociale și pot îmbunătăți viața oamenilor. Dar dialogul funcționează doar în condițiile potrivite. Mai jos, el discută despre ce reprezintă o conversație sănătoasă și de ce este importantă.
Interviul prin care neurologul îndeamnă la dialog
În interviul pe care l-a acordat publicației El Pais, Sigman vorbește despre posibilitatea de a îmbunătăți relațiile cu cei din jur și chiar lumea prin puterea dialogului. Desigur, el îndeamnă la o abordare realistă asupra acestei direcții de viață, dar consideră că lucrurile bune pot izvorî din asta cu mare ușurință.
„Întrebare: În cartea dumneavoastră, spuneți că oamenii sunt ca niște amfibieni, în sensul că trăim atât în realitate, cât și în ficțiune. Este conversația sănătoasă pentru că ne scoate din ficțiunea subiectivă pe care ne-am creat-o singuri?
Răspuns: Este narațiunea pe care o construiește cineva despre lucruri pentru sine. Să spunem că tu și cu mine mergem să vedem același film și fiecare dintre noi are o poveste diferită despre ceea ce a văzut, ceea ce ne poate schimba complet emoțiile. Pentru tine, ți-a provocat multă angoasă, dar pentru mine a fost o comedie. Și apoi, dacă ne întâlnim să vorbim despre asta, faptul că văd punctul tău de vedere mă hrănește și îmi oferă o perspectivă pe care nu o aveam înainte.”
Învingerea diferențelor prin știință
Neurologul invită de asemenea persoanele care-l citesc să-și extindă viziunea asupra științei. În afara telescoapelor și măsurătorilor exacte, el amintește că psihologia și științele ei conexe sunt în primul rând adresate omului.
Întrebare: Cartea justifică dialogul, dar principala problemă este că noi credem că această conversație nu funcționează. Primul pas este să-i convingem pe oameni să se așeze și să vorbească, pentru că funcționează.
Răspuns: Nu vreau să sugerez în niciun fel că „dacă vrei ceva și îți dorești acel ceva, îl vei obține”. Dar contrariul este adevărat: dacă te convingi că ceva este imposibil, atunci nu există nicio șansă ca acel lucru să se întâmple. Atunci când vă convingeți că ceva este posibil, pur și simplu ați deschis o ușă. Apoi, trebuie să munciți și să depuneți mult efort pentru ca acel lucru să se întâmple. Dar noi ne cenzurăm tot timpul. Ne spunem nouă înșine că este imposibil să vorbim cu Juan, sau Pedro, sau Ana, pentru că nu va fi de niciun folos. Asta se întâmplă în conversațiile politice. Vreau să le spun oamenilor că există multă știință [pe această temă]. Pentru că oamenii își imaginează că știința înseamnă numai telescoape și microscoape, dar există oameni de știință care lucrează la granița dintre Israel și Palestina. Munca lor este de a aduce împreună doi oameni care nu se înțeleg unul pe celălalt și de a afla care este cea mai bună cale pentru ca ei să se întâlnească. Și afli că nu este atât de dificil pe cât pare. Punctul de plecare este să creezi o dorință de a sta jos și de a vorbi, știind că cealaltă persoană nu este proastă sau fanatică și că se poate schimba. Pentru că, dacă ai toate aceste convingeri [negative], conversația nu are cum să funcționeze.”
