Este ctitoria fraților Samurcași în anul 1800, în satul Ciorogârla din Ilfov și a fost ridicată în urmă cu aproape 210 ani. La doar 20 de kilometri de București, Mănăstirea Samurcășești, singura cu trei altare din țară, rămâne unul dintre locurile unde minunile se înfăptuiesc pe bandă rulantă.
Visul ciobanului: oaia albă cu trei coarne
Potrivit legendei, la originea ridicării mănăstirii stă un cioban. Se spune că acesta a visat de trei ori într-o noapte o oaie cu lână albă și trei coarne. Omul i-a spus visul boierului Constantin Samurcaș care, la rândul lui, a cerut sfatul și ajutorul duhovnicului său, arhimandritul Timotei, stareţul de atunci al Mănăstirii Cernica.
Sfântul părinte a spus că este un semn de la Dumnezeu, un mesaj pentru a ridica în acea poiană o biserică. Iar cele trei coarne au fost interpretate ca cerința Divinității ca biserica să aibă trei altare și să fie închinată Sfintei Treimi.
Imediat, boierul a început să cumpere materiale de construcții și a început ridicarea bisericii. Sfânta mănăstire Samurcășești a fost sfințită în anul 1870, după ce a fost pictată de celebrul Gheorghe Tătărăscu.
Primele reparații au loc în anul 1845
Prima atestare documentară a mănăstirii datează din 31 mai 1811, într-un document prin care Constantin Samurcaş solicita Divanului Ţării Româneşti „să se dea voie ca să se facă acolo, la mănăstire, pe un an trei bâlciuri, de trei zile de hram”.
”Ce se prăznuieşte pe aceia sfânta biserică adică una la Sfânta Troiţă alta la Adormirea Prea Sfintei Născatoarei de Dumnezeu ce este la 15 august şi alta la Naşterea Prea Sfintei Născatoarei de Dumnezei ce este pe opt ale lui septembrie”, se mai scrie în document.
După ce boierul Samurcaș trece la Domnul în 1825, timp de 20 de ani mănăstirea e întreținută din munca călugărițelor și din donații, iar primele reparații au avut loc în anul 1845.
În urma decretului dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, mănăstirea este desființată și rămâne în voia Domnului, dar odată cu venirea stareței Fevronia Vlădoiau renaște din propria cenușă, fiind restaurate chiliile, dar și biserica.
Nenorocirea din 1914
În septembrie 1914, în urma unui incendiu devastator sunt șterse de pe fața pământului nu doar chiliile și stăreția, dar și arhiva mănăstirii. Ulterior, trupele germane iau tot ce mai găsesc, respectiv două clopote, cai, boi și ultimele lucruri de valoare.
În anul 1920, o altă stareță cu suflet mare, Agatia Cristescu reface din nou biserica, chiliile și clopotele mănăstirii, dar în 1940 o nouă nenorocire se abate asupra sfântului locaș. E vorba de un cutremur catastrofal, care din nou pune la pământ biserica și chiliile.
Și, din nou, o altă fiică a Domnului, stareța Magdalena Comănescu reclădește sfântul lăcaș. Lucrări de consolidare au loc și în perioada 2005-2007, iar în 2008, mănăstirea a sărbătorit 200 de ani de la ctitorire.
Aici a poposit Tudor Vladimirescu
Istoria povestește că pe 17 martie 1821 la Samurcăsești a poposit însuși Tudor Vladimirescu și a început proclamația către locuitorii orașului București. Mănăstirea este singura din țară care are un atelier de tâmplărie.
Pe vremea lui Miron, primul Patriarh al României, aici s-a țesut borangic și mătăsuri fine, dar și covoare oltenești, iar pe vremul patriarhului Justinian Marina s-a făcut atelierul de tâmplărie. În cimitirul mănăstirii își dorm somnul de veci membrii familiei lui Alexandru Beldiman, fondatorul ziarului Adevărul în 1888.
Sursă foto: antena 1
