Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene deja a virat banii pentru aproape 100.000 de copii din familii devaforizate. A fost virată suma de 48,9 milioane de lei reprezentând ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de copii, preşcolari şi elevi din familii defavorizate, care dețineau carduri din anul școlar precedent, respectiv din 2021.
Data emiterii noilor carduri și condițiile de utilizare a acestora
Anunțul privind virarea celor 500 de lei a fost făcut de conducerea ministerului, potrivit căruia banii vor fi folosiţi pentru achiziția de îmbrăcăminte și rechizite, iar cardurile pentru noii beneficiari vor fi emise și încărcate în cursul lunii octombrie 2022, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie 2022.
Cardurile/ tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional oferite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.
Declarația ministrului Marcel Boloș
În acest context, ministrul Marcel Boloș a declarat: „Pentru copiii din medii defavorizate, accesul la educație este esențial pentru a se putea încadra, ca adulți, pe piața muncii, însă de cele mai multe ori condițiile materiale în care trăiesc îi expun riscului de abandon școlar. Ajutorul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat preșcolarilor și elevilor vulnerabili și în acest an școlar reprezintă, pentru mulți dintre ei, șansa de a merge în continuare la școală. Mă bucur că am reușit să facem astăzi plățile pentru aproape 100.000 de elevi, care vor putea utiliza sprijinul în cursul acestei săptămâni. În anul școlar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”.
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de ajutorul de stat, de 500 de lei
Cei 500 de lei vor putea fi accesați de:
- Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
- Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei)
Sprijinul pentru elevii defavorizați în anul școlar 2021-2022 a fost de 122 milioane de lei
Se precizează faptul că în doi ani școlari statul a oferit 272 milioane de lei, din care, în anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei Naționale de sprijin pentru elevii defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost, pentru aproximativ 245.000 de beneficiari, de 122 milioane de lei, potrivit romaniatv.net.