Și-a văzut moartea cu ochii. Mirela Voicu. Un interlop i-a pus pistolul la cap. Un episod halucinant și parcă desprins din filmele cu mafioți i s-a întâmplat jurnalistei Mirela Voicu.
Aceasta a povestit pentru DCNews cum a fost la un pas să fie împușcată.
„Am fost la Craiova, la înmormântarea unui interlop. Un interlop i-a pus colegului meu, cu care filmam, pistolul la cap. A vrut să dea cu maşina peste noi. Eram cu Loredana Chimoiu. Eu eram, în vremea aia, la Realitatea, ea era la Antena 1. A fost o situaţie şi periculoasă şi neprevăzută”, și-a amintit jurnalista.
„E adevărat că eu am greşit numele interlopului şi, în loc să îi spun Caiac, i-am spus Canoe”
„ Eram noi, două muieri, cu toţi interlopii lumii, la înmormântarea unui prieten de-al lor. Am cerut, atunci, în direct, sprijinul poliţiei şi ministrul de Interne de la vremea respectivă a trimis nişte băieţi. Mult mai puțini decât cei care erau de partea cealaltă, e adevărat. Am venit cu escorta până la Bucureşti”, a mărturisit Mirela Voicu.
Jurnalista recunoaște că a greșit. A pronunțat numele celui răposat în mod greșit. În loc de Caiac, a spus Canoe.
„Eram în timpul live-ului… E adevărat că eu am greşit numele interlopului şi, în loc să îi spun Caiac, i-am spus Canoe. Şi am văzut cum interlopul ăla i-a pus pistolul la cap operatorului. Repet, eu fiind în live și trebuind să transmit tot ce se întâmplă acolo. A fost o situație periculoasă”, a mai spus Mirela Voicu.