Lifestyle

Și-a găsit în sfârșit jumatatea? Adriana Bahmuțeanu. „Suntem două persoane mature, pe picioarele lor”

Și-a găsit în sfârșit jumatatea? Adriana Bahmuțeanu. „Suntem două persoane mature, pe picioarele lor”

Și-a găsit în sfârșit jumatatea? Adriana Bahmuțeanu. „Suntem două persoane mature, pe picioarele lor”.

Viața e roz, din nou, pentru Adriana Bahmuțeanu. Vedeta a declarat pentru Click!, că grecul Nikos Papadopoulos o completează din toate punctele de vedere. Cei doi s-au mutat deja împreună.

Adriana a ezitat să-și facă publică relația. Aceasta consideră că dacă nu ar fi fost episodul izolării forțate de la Techirghiol, nimeni n-ar fi aflat de relația lor.

“Inclusiv perioada pandemiei am petrecut-o împreună, fiecare şi-a făcut treaba pe care a avut-o. În plus eu nu am vrut să ne expunem public relaţia tocmai pentru a nu îl expune pe Nikos unor situaţii de scandal televizat sau de alte discuţii.

El este artist, are o carieră frumoasă. Nu am vrut să îl implic în viaţa mea tumultuoasă. I-am şi explicat lucrul ăsta, că aş vrea să fim discreţi. A înţeles şi dacă nu era chestia cu izolarea de la Techirghiol probabil nici acum nu ar fi ştiut oamenii, publicul larg, că noi suntem împreună”, a mărturisit vedeta.

Adriana Bahmuțeanu. „Nu am ezitat niciodată să îi spun cum mă simt sau el să îmi spună cum se simte”

Adriana Bahmuțeanu este de părere că o poveste de dragoste nu înseamnă doar fluturi în stomac. Vedeta TV a povestit că gesturile mărunte sunt cele care clădesc baza unei relații bune.

Fosta soția a lui Silviu Prigoană a mărturisit emoționată că iubitul său greu o complimentează și îi spune că este frumoasă, indiferent dacă e ciufulită, sau în pijamale, sau la bucătărie.

“Noi suntem două persoane mature, pe picioarele lor. Doi oameni capabili să se descurce în viaţă. Ne-am descurcat întotdeauna, avem încredere în puterile noastre şi, în primul rând, în relaţia noastră care este una de prietenie, de amiciţie, de comunicare foarte bună. Nu am ezitat niciodată să îi spun cum mă simt sau el să îmi spună cum se simte.

În plus, ce mi-a plăcut la el foarte mult este faptul că îmi face complimente des. Adică şi când vorbim la telefon pe cameră, pentru că mă sună video, îmi spune cât sunt de frumoasă, chiar dacă abia m-am trezit dimineaţa din pat, sau chiar dacă sunt ciufulită, sau în pijamale, sau la bucătărie.

Anul trecut a trebuit să fac o operaţie şi a durat 6 ore. Iniţial trebuia să dureze două ore şi jumătate, însă s-a prelungit pentru că au fost nişte complicaţii. Vreau să spun că Nikos a făcut potecă în spital”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.