Postul Paștelui este cel mai dificil dintre toate posturile anului în cazul ortodocșilor. Restricțiile alimentare extreme, mai ales postul negru din Vinerea Neagră, sunt factori de risc din mai multe puncte de vedere. În primul rând, există un risc de carențe pe durata postirii. Lipsa cărnii duce foarte des la lipsa vitaminei B12 din organism.
În afară de asta, sunt foarte frecvente excesele alimentare în momentul în care am luat deja Lumina Sfântă și ne-am întors acasă, la masă. Iar din acest motiv, vizitele la urgențe sunt des întâlnite chiar în noaptea de Paști. Pentru mulți este o problemă și consumul excesiv de alcool, după o perioadă prelungită de abstinență totală.
Iată care sunt principalele sfaturi venite din partea doctorilor.
Evitați excesul de alimente grele
Chiar dacă sărbătoarea de Paști presupune în general mâncăruri mai puțin grele decât cele de Crăciun, ouăle și carnea de miel pot provoca indigestii dacă sunt consumate în exces. Conform Ceciliei Gabriela Irimie, medic în cadrul DSP Arad, nu ar trebui să consumăm mai mult de două ouă într-o singură zi.
De asemenea, carnea de miel trebuie să fie însoțită de o garnitură bogată de legume. În caz contrar, acest tip de carne, care este cunoscut pentru caracterul său greu digerabil, poate crea numeroase probleme gastrointestinale. O altă variantă e de a înlocui pur și simplu carnea de oaie cu cea de ied, iepure, pui sau pește.
De asemenea de evitat sunt produsele foarte grase, preparate prin prăjire. Sfatul medicului este acela de a prepara cât mai multe alimente cu putință la cuptor sau la grătar.
Riscul dulciurilor
Produsele dulci sunt întotdeauna de consumat în moderație. Există chiar unii specialiști în sănătate care recomandă abstinența totală de al zahărul procesat. Și medicul Cecilia Gabriela Irimie sugerează că varianta ideală de desert este o salată de fructe. Atenție, una care să nu conțină frișcă sau alte sosuri dulci, se arată în articolul din Adevărul care preia sfaturile specialistului în sănătate.
De asemenea, alcoolul este un viciu care adesea scapă sub control la mesele festive. Evită să consumi mai mult de un pahar sau două. În caz contrar, riști mai multe efecte neplăcute, printre care: deshidratare, probleme digestive, amețeală, dureri de cap, stare generală de rău, ba chiar, în unele cazuri, stări depresive accentuate a doua zi.
Nu sunt recomandate nici substanțele stimulente, precum cafeaua și tutunul. Dacă le consumi în exces, riști să ai stări hipertensive, palpitații și, la nivel psihosomatic, chiar și atacuri de panică.