Lifestyle

Sfatul medicilor pentru sărbătorile de iarnă. La ce trebuie să fie atenți românii

Sfatul medicilor pentru sărbătorile de iarnă. La ce trebuie să fie atenți românii
sursa foto sensodays

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Românii au început pregătirile pentru mesele festive. Pe lângă bucatele alese, care sunt cu atenție pregătite de gospodine, alcoolul nu lipsește de pe masa de Crăciun sau de Revelion. Medicii ne avertizează însă că alcoolul consumat în exces poate aduce multe probleme de sănătate.

Sărbătorile de iarnă vin cu momente frumoase, dar și multe probleme. An de an, un număr mare de români ajung la Urgențe din cauza consumului excesiv de alcool. În aceste zile festive, medicii recomandă moderație în consumul de băuturi alcoolice.

Sărbătorile de iarnă și consumul de alcool

În luna decembrie, un număr foarte mare de persoane ajung la Urgențe. Din cauza exceselor alimentare și de alcool de la mesele festive. Sărbătorile de iarnă pot aduce probleme la nivelul sănătății, dacă oamenii nu iau în considerare moderația. În luna decembrie a anului trecut, În Iași, aproximativ 10 persoane s-au prezentat pe zi la Urgențe. Din cauza stării de rău din urma consumului mare de alcool.

„De la băuturi distilate, cu concentrație mare de alcool, frecvent peste 40%, cum ar fi pălinca, țuica, coniacul, vodca, whisky și până la băuturi fermentate, cu concentrații mai mici de alcool 5-14%, bere, vin, șampanie, toate lichidele bahice, viu colorate acompaniază mesele îmbelșugate și stropesc efervescent petrecerile de Revelion. Este bine însă să avem în vedere câteva reguli simple pentru a evita sau reduce neplăcerile abuzului de alcool, excesul sau starea de mahmureală de a doua zi”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru.

Cum putem evita efectele negative

Medicii au tras un semnal de alarmă. Și au venit cu anumite sfaturi pentru a evita situațiile neplăcute de sărbători. Pentru a evita o vizită la spital, experții ne spun că sunt anumite reguli care trebuie respectate. Dacă decidem să consumăm alcool, hidratarea este un lucru extrem de important.

„La fiecare pahar de băutură trebuie să consumăm un pahar de apă. De ce? Pentru că alcoolul deshidratează și are și un efect diuretic important. Si apoi mai intervine și efectul benefic al spațierii băuturilor și domolirea senzației de sete, pe care apa ți-l oferă. Cheia este să rămâi bine hidratat și sa nu forțezi rapid , unul după altul, paharele de băutură.” a explicat doctorul.

Alimentația corectă

Un alt factor cheie pentru a nu suferi de mahmureală este alimentația. Pentru a evita problemele cauzate de alcool, trebuie să consumăm alimentele potrivite. „Mănâncă înainte de a bea. Dacă bei pe stomacul gol, concentrația de alcool în sânge (alcoolemia) crește mult mai repede și te vei simți amețit chiar de la primul pahar; cu riscul de a pierde esența unei petreceri frumoase de sărbători cu prietenii și familia – conversațiile, voia bună și spiritul cald al unei mese festive.” a spus Ovidiu Alexinschi.

Medicul a explicat că dacă vom mânca înainte de a consuma băuturi spirtoase, absorbția alcoolului se va face într-un ritm mai lent. Iar organismul nu va fi la fel de afectat. „Reține faptul că dacă ordinea ta e pahar, apoi farfurie, vei fi tentat să mănânci mai mult și chiar din orice fel ai la îndemână, fără vreo minimă atenție asupra caloriilor ingerate.” a explicat expertul, conform Adevărul .