Actual

Sfatul medicilor. Cum ne afectează alcoolul organismul

Sfatul medicilor. Cum ne afectează alcoolul organismul
sursa foto alcooldiscount.ro

Viciile reprezintă o mare problemă pentru majoritatea populației. Fie că vorbim de alcool, țigări sau droguri. Aceste substanțe nocive pot avea efecte extrem de distructive la nivelul corpului nostru. Organismul suferă cu fiecare fum de țigară sau pahar de alcool în exces.

La nivel de alcool, există o cantitate care poate fi consumată, astfel în cât să fim în siguranță, iar organismul să nu fie afectat. Alcoolul atacă ficatul. Organizația Mondială a Sănătății a explicat care este cantitatea de alcool pe care o putem consuma pentru a nu afecta ficatul.

Cum ne afectează alcoolul organismul

Potrivit informațiilor transmise de OMS, oamenii pot consuma o bere în 24 de ore. Adică 20 de mililitri de alcool pur pe zi. Sau 100 de mililitri de alcool pur pe săptămână. Dar, această cantitate trebuie reglată la nivelul zilelor. Potrivit medicilor, aceasta este cantitatea perfectă. Mai exact, este tot ce poate procesa corpul uman și ficatul.

Motivul principal care a dus la această cantitate este capacitatea corpului de a procesa, de a digera. Practic, alcoolul nu se digeră. Acesta ajunge în stomac și trece direct în sânge. Apoi, își face drumul până în ficat. O cantitate foarte mare de alcool poate fi extrem de dăunătoare pentru ficat.

Consumul zilnic de alcool

Potrivit specialiștilor, alcoolul este un combustibil. Ajunge în ficat și nu poate fi transformat decât în grăsime. Astfel, aceste grăsimi se depun pe ficat din cauza alcoolului în exces.

„Alcoolul este combustibil pur. Există și mașini care funcționează cu alcool. Un gram de alcol are șapte kilocalorii – enorm. Alcoolul nu îl poate transforma în altceva decât în grăsime. Întâi în ficat. Saturăm ficatul în grăsimi, facem ficat alcoolic, apoi grăsimea se duce în restul organismului. ” a explicat Ștefan Voicu, profesor universitar la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii.

Globulele roșii din sânge

Alcoolul poate afecta și globulele roșii din sânge. Astfel, consumul exagerat de alcool poate fi observat la nivelul analizelor de sânge. Cei care consumă mult alcool au globulele roșii mai mari.  „Din cauza consumului de etanol fac malabsorbții diferite. Au o cantitate de B12 modificată și toate acestea dau structura și funcția normală a globulii roșii.” a spus Laura Iliescu, doctor medicină internă.

Afecțiunile ficatului pot fi observate prin realizarea unor analize. Aceste investigații arată funcțiile ficatului și starea lor. Acestea se numesc AST și ALT. În cazul consumatorilor de alcool, AST crește considerabil.

Risc cancerigen

Dacă ficatul este afectat, există o altă analiză care poate fi realizată, numită GGT. Datele care reies din această investigație arată clar consumul de alcool în exces. Analiza scoate la lumină o enzimă din ficat. Care are rolul de a se implica în procesele legate de inflamație, dar și de substanțe cancerigene.

„Nu există cantitate minimă care să fie fără efect, dar odată ce treci de pragul ăsta de 20 de mililitri devine risc principal carcinogen de la alcool și riști să faci ciroză de la alcool, care e risc de cancer de ficat.” a spus Radu Berceanu, medic primar oncolog, conform Pro Tv .