Sfatul Marinei Voica de prevenire a infecțiilor. „E ca un filtru”. Are 83 de ani, dar e una dintre cele mai active artiste din România. Deși se încadrează în categoria de populaţie aflată în cel mai mare pericol, din cauza vârstei şi a faptului că este cardiacă, (are de la 16 ani o stenoză mitrală), Marina Voica spune că nu îi este frică de pandemia de coronavirus.
„În mod ciudat, mie nu mi-e frică. Pe parcursul vieţii mele, am trecut prin multe probleme grele, au mai existat molime din astea, dar ele erau acceptate cu oarecare calm”, a declarat cântăreața pentru Formula As.
Are propriile măsuri de prevenire a bolilor
„Eu îmi țin demult sub control sănătatea. Am permanent grijă să mă feresc să nu mă îmbolnăvesc. Încât pentru mine, grija asta s-a transformat într-o rutină, într-o normalitate.
În ceea ce priveşte spălatul pe mâini… mi se pare ceva elementar, care ţine şi de educaţie. Și de logică. Eu, de când mă ştiu, când am ajuns acasă, mi-am dat haina jos, apoi imediat merg şi mă spăl pe mâini şi abia după aceea îmi aşez cumpărăturile. Mă schimb în hainele de casă şi aşa mai departe. Mi se pare ceva îngrozitor că unii par să descopere abia acum necesitatea de a se spăla pe mâini. Dumnezeule, ce-or gândi oare despre faptul de a face un duş?!
Sau – uite! – eu şi înainte de pandemia asta, când intram într-o farmacie, îmi acopeream gura şi nasul, măcar cu o batistă. Pentru că ştiu că acolo merg mulţi oameni bolnavi, care lasă în urmă tot felul de virusuri şi microbi”, a mărturisit Marina Voica.
Sfat pentru prevenirea infectării cu microbi
Marina Voica a împărtășit un sfat pe care l-a primit de la fratele său, doctor cardiolog. Cântăreața a mărturisit că sfatul dat de fratele său a ținut-o deprate de răceli și infecții.
„Şi înainte de pandemia asta, când venea toamna, deci sezonul răcelilor, puneam în practică un sfat pe care mi l-a dat demult fratele meu, un medic cardiolog extraordinar şi profesor universitar.
Oricând ieşi din casă, să-ţi introduci în fiecare nară, cu degetul mic, puţină vaselină, cumpărată de la farmacie. Sau, la nevoie, orice fel de grăsime curată, pe care o masezi uşor.
Vaselina e ca un filtru, prinde virusurile, microbii, bacteriile pe care altfel i-ai inhala. Apoi, când te întorci acasă, te speli în nări, de acea vaselină, cu apă şi săpun sau cu apă şi sare.
Practic, la ce făceam înainte, acum am adăugat o mască, pentru când merg la cumpărături. Și mănuşile chirurgicale, pentru orice ieşire în afara curţii. Şi faptul că respect programul impus de autorităţi, adică ies la cumpărături între orele 11:00 şi 13:00”, a povestit Marina Voica.
„Frica de boală a intrat prea adânc în noi”
„După ce se va termina cu coronavirusul ăsta, o să fim alţi oameni. Nu ne vom mai sări în braţe unii altora. Nu ne vom mai săruta, nu ne vom mai îmbrăţişa, aşa cum făceam înainte. Probabil c-o să trebuiască să se nască o generaţie nouă ca să se mai întâmple toate astea. Frica de boală va fi intrat prea adânc în noi. (…)
De fapt, scăparea noastră stă în a ne uni unii cu alţii, în a ne ajuta unii pe alţii, în toate modurile posibile. De aceea zic: haideţi să fim oameni! Haideţi să suportăm cu nobleţe această încercare! Cu omenie şi nobleţe sufletească vom învinge şi coronavirusul, şi criza economică, şi frica. Și vom înţelege şi cum trebuie să ne comportăm cu Pământul, ca să nu-l mai agresăm, ci ca să-i fim parteneri de drum. Un drum care să fie frumos şi bun şi pentru noi, dar şi pentru el”, a mai spus cântăreața.