Chiar dacă mijlocul acestei săptămâni va duce la apogeul disconfortului termic în întreaga țară, generalizată va fi și tendința de răcire spre weekend. Principalul motiv este instabilitatea atmosferică, caracterizată prin precipitații abundente.
Astfel, în majoritatea regiunilor țării, exceptând Muntenia și Oltenia, unde mercurul din termometre va indica puțin peste 30 de grade, se vor înregistra temperaturi maxime de 28-29 de grade Celsius. De asemenea, conform ANM, temperaturile minime vor rămâne în intervalul 14-18 grade pe timp de noapte în regiunile vestice și nordice ale țării noastre, se mai arată în știrea publicată de Agerpres.