Sfântul Dumitru 2020. Ce tradiții și superstiții legate de această sărbătoare creștină au românii
În fiecare an, pe 26 octombrie, întreaga creştinătate îl sărbătoreşte pe Sfântul Dumitru, Izbăvitorul de mir, numit aşa deoarece atunci când l-au străpuns suliţele ucigaşe, din răni n-a curs sânge, ci mir.
Pentru români, Sfântul Dumitru, numit şi Sâmedru, este patronul iernii pastorale, dar şi paznicul caselor şi al oamenilor pe care-i apară de animalele sălbatice.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat pe la anul 306.
Ce tradiții și superstiții legate de această sărbătoare creștină au românii. Printre cele mai frumoase obiceiuri respectate în ajun de Sfântul Dumitru sunt focurile vii.
Pe 25 octombrie, noaptea, se ține “Focul lui Sâmedru”, un obicei al oamenilor de a aprinde focuri în curţi sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoși, iar tinerii sar ca să se căsătorească, scrie calendarulortodox.ro. Există credinţa că persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoase întregul an și ferite de necazuri și boli. În această zi sfântă se pomenesc și morții și se dau de pomană colivă și colaci în formă de cruce.
Pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obișnuiesc să își așeze cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, așteptând să vadă care oaie se va așeza pe el. Dacă se aşază o oaie neagră, iarnă va fi una bună, dacă se aşază o oaie albă, iarnă va fi dură.
Care sunt obiceiurile de Sfântul Dumitru?
Mersul oilor în dimineața de Sfântul Dumitru. Dacă se trezea prima oară o oaie albă și mergea spre sud, iarna avea să fie una grea, iar dacă se trezea una neagră și mergea spre nord, iarna avea să fie ușoară.
În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după Sanmedru vor avea parte anul viitor doar de pagubă. În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradițiile acestei sărbători vei fi într-adevăr protejat de necazuri și primejdii. Oamenii de la țară obișnuiau să respecte aceste superstiții cu strictețe pentru a-și proteja animalele de lupi.
Tot în această zi se taie și coama cailor tineri pentru ca această să crească frumoasă.
Nu te pieptăna de Sfântul Dumitru! În caz contrar, vei atrage asupra ta necazuri și primejdii.
Conform credinței populare, Sfântul Dumitru este ziua în care toate socotelile sunt lichidate (chirii, împrumuturi), care au fost făcute cu șase luni în urmă.
Mai mult, de Sfântul Dumitru, servitorii se tocmesc pentru diverse treburi și se strică stânele.
La Sâmedru, se zice din bătrâni, că oamenii morți se fac muroni, vârcolaci, strigoi și, ieșind din pământ, îi bântuie pe cei vii.