Social

Senatul a decis! Pensionarii nu vor fi nevoiți să returneze banii

pensiile, sursa foto playtech
sursa foto: arhiva companiei

Senatul României a votat recent o lege pentru a clarifica situația pensionarilor afectați de recalculările eronate. Mai precis, este vorba despre seniorii care au beneficiat de recalculări care le-au adus sume în plus, din greșeală.

Parlamentul a decis să intervină în această problemă. Astfel, Senatul a aprobat o propunere prin care pensionarii care au primit bani în plus, din cauza erorilor de recalculare, nu vor fi obligați să returneze acele sume către stat. Această măsură aduce o ușurare pentru mulți seniori și clarifică situația financiară a celor afectați.

Legea prevede că, „prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează”, citează fanatik.ro.