„Dragii mei, legat de nefericita întâmplare din martie, am primit clasarea dosarului in rem. Pentru cei care încă se îndoiau, aceasta este dovada incontestabilă a nevinovăției mele, integritatea nefiindu-mi niciodată pusă la îndoială. În cariera mea anterioară, am administrat patrimonii de peste 100 de milioane de euro și am dat bun de plată la peste 60 de milioane de euro, bani publici și europeni, fără să existe nici cea mai mică suspiciune legată de activitatea mea.
Vreau să mulțumesc acelora care m-au susținut în acele momente dureroase. De asemenea, îi chem alături de mine și pe cei care atunci m-au privit cu rezerve. Împreună facem Constanța puternică.
Aveți încredere!”, a scris Vergil Chiţac pe Facebook.