Într-un interviu acordat lui Dan Bittman, avocata Diana Șoșoacă a vorbit despre momentele care i-au marcat copilăria. Senatoarea a mărturisit că a sărit tot timpul în ajutorul celor neajutorați.
Diana Şoşoacă, un copil rebel şi cu spirit combativ
Diana Şoşoacă a explicat că spiritul combativ şi justiţiar i se targe din copilărie.
„Bunicul din partea mamei, un oltean aprig din Drăgăşani, a luptat în Al Doilea Război Mondial şi a adus regimentul pe jos, timp de şase luni, până în România. Apoi, am avut o mătuşă care împărţea manifeste pe vremea comuniştilor. Din acest motiv, a stat trei ani în închisoare şi a rămas cu foarte multe sechele. Eram nepoata ei preferată, îmi povestea toate durerile ei. Au fost nişte vremuri tragice”, îşi aminteşte Diana Șoșoacă.
Diana Şoşoacă, crescută de bunici
Diana Șoșoacă a mărturisit că a stat în grija bunicilor, deoarece părinții ei au divorțat când ea avea doar un an. De bunica Dona, care era un om cu totul deosebit, a fost foarte apropiată.
„Părinţii mei au divorţat când aveam un an. M-au crescut bunicii, iar cel mai important om din viaţa mea e bunica Dona. La 75 de ani, a plecat singură în Canada să vadă Niagara. Ea a înfiinţat prima discotecă dintr-o comună limitrofă, la 80 de ani. Era sufletul petrecerilor. De 8 Martie, ne adunam 20-30 de tipe, iar bunica petrecea cu noi până în zori.
Tatăl meu este 90% paralizat şi trăieşte ca un ascet. Se roagă foarte mult, are 72 de ani. Mama mea e medic ginecolog şi, din cauza mea, şi-a găsit cabinetul în stradă. Au scos-o la pensie anul trecut”, relatează avocata.
Diana Şoşoacă, detesta nedreptăţile
Senatoarea Diana Șoșoacă a ținut să precizeze că detesta nedreptățile încă din copilărie, și sărea întotdeauna în ajutorul celor nedreptățiți.
„Dacă te luai de vreun coleg de-al meu, jar mâncai. Profesoara de latină este cea care ne-a învăţat să vorbim cu amplitudinea gurii. dacă nu o făceai, te pocnea. Dacă vreun coleg greşea, trebuia fie să-l pârâm, fie eram noi cei pedepsiţi, eram bătuţi cu o riglă de lemn la palmă, cu care ne rupea mâinile. Eu nu am vrut să pârăsc niciodată pe nimeni. A încercat un coleg de-al meu să pârasca un alt coleg şi i-am zis că dacă îndrăzneşte s-o facă, îl bat”, îşi aminteşte, nostalgică, senatoarea.
Dianei Şoşoacă nu i-a plăcut să se supună rigorilor comunismului
Spirit rebel, Dianei Şoşoacă nu i-a plăcut niciodată să se supună rigorilor comunismului.
„Nu-mi plăcea să port bentiţă. Matricola mea era tot timpul ruptă, la fel şi sarafanul, îl rupeam în părţi. Când plecam de-acasă la şcoală, luam în ghiozdan haine de schimb şi mă schimbam înainte de a pleca de la şcoală. Multe colege mi-au urmat exemplul. Uneori, nu reuşeam să ne schimbăm de uniformă. Ca formă de protest, ne rupeam sarafanele ca să zicem că avem şliţ.
La un moment dat, profesoara a vrut să-mi dea cu rigla la palmă. I-am zis: Tovarăşa, mă opun!. M-a ameninţat că m duce în cancelarie. I-am replicat: Nu aveţi decât, dar eu nu vă întind mâna şi dacă daţi în mine vă rup rigla. I-am smuls rigla din mână şi i-am rupt-o pe genunchi. I-am spus: Dacă îndrăzniţi să daţi în mine, o păţiţi. În mine dă doar mama şi familia mea. Mama mi-a luat atunci apărarea. A venit la şcoala, a vorbit cu profesorii, apoi a mers la ministru şi din acel moment au încetat bătăile la noi în clasă”, adaugă senatoarea.
I se spunea „Avocatul poporului”
Diriginta Dianei Șoșoacă o poreclise „Avocatul poporului”
„Diriginta a fost mama mea 2. Mi-a zis că, într-o zi, voi ajunge ori un foarte bun jurnalist, ori un foarte bun avocat. Îmi zicea „Avocatul poporului”. Pe terenul de baschet, veneau elevii de a 12-a şi dacă se întâmpla să dea în vreo colegă sau prietenă de-ale mele, primeau ce meritau. Eram în legitimă apărare”, povesteşte avocata, potrivit România TV.