Lifestyle

Semnficația celor 40 de Mucenici. Cine au fost acești SFINȚI și ce reprezintă ziua de 9 Martie

Semnficația celor 40 de Mucenici. Cine au fost acești SFINȚI și ce reprezintă ziua de 9 Martie

Semnficația celor 40 de Mucenici. Cine au fost acești SFINȚI și ce reprezintă ziua de 9 Martie? În timpul împăratului păgân Licinus, creștinii erau prigoniți pentru credința lor. Din acest motiv, slujbele religioase se oficiau în secret. În armata împăratului se aflau și soldați creștini.

Când guvernatorul Armeniei, Agricolae, a aflat despre credința lor le-a interzis să se închine Domnului și le-a poruncit să se roage zeilor păgâni.

Deoarece aceștia au refuzat, guvernatorul a ordonat să fie pedepsiți, aruncați în temniță și bătuți cu pietre. Supliciul lor a durat opt zile. În acest timp, însă, în temniță li s-au arătat semne divine. Astfel, ei au avut putere să îndure torturile la care au fost supuși.

40 de cununi strălucitoare

Văzând că nu reușește să-i îndepărteze de pe calea credinței creștine, Agricolae a ordonat să fie aruncați în timpul nopții în lacul Sevatiei. El spera ca aceștia să moară înecați sau de frig. Însă, în timpul nopții, ca prin minune, apa s-a încălzit și lacul s-a dezgețat. Cei 40 de soldați au supraviețuit nopții, iar deasupra capetelor le-au apărut 40 de cununi strălucitoare.

Chiar și așa, inima guvernatorului nu s-a înmuiat. După ce soldații au fost scoși vii din lac, acesta a ordonat să le fie zdrobite fluierele de la picioare și să fie lăsați să moară în agonie. În amintirea credinței lor, Biserica Ortodoxă a hotărât să fie cinstiți în fiecare an pe 9 martie.

Semnficația celor 40 de Mucenici. Cei patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

O sărbatoare tradițională românească

Sărbatoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus cu începerea anului agricol tradițional. Așa a apărut o sărbatoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În credința populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moșilor.

În ziua Mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea sfinților, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau brădoși.