Social

Semnalul de alarmă al unui medic de ATI: Știm că un NOU DEZASTRU va veni! E foarte GRAV!

Semnalul de alarmă al unui medic de ATI: Știm că un NOU DEZASTRU va veni! E foarte GRAV!

Semnalul de alarmă al unui medic de ATI. Dorel Săndesc, vicepreședintele SRATI, a vorbit despre dezastrele prin care va mai trece trece omenirea.

„Vorbim și despre o problemă mai veche, o nouă pandemie care nu a început în urmă cu doi ani și care nu se va termina prin înfrângerea COVID, antibiorezistența, rezistența la anti-microbiene. La dvs., la ATI, ajung infecțiile severe, ajung pacienții cu germeni care nu răspund la tratamentele antibiotice”, a spus Val Vâlcu.

„Da, este una dintre marile provocări ale societății moderne, ea depășește cadrul strict medical. E de discutat că printre teoriile haosului posibil, una din ele este tocmai rezistența extinsă la antibiotice. Adică scenariul în care un germen cu rezistență totală, rezistent la toate antibioticele existente, ar deveni fi extrem de contagios și ar putea astfel să distrugă omenirea. Una din lecțiile importante ale acestei pandemii este aceasta că înțelegem acum și noi, și generațiile mai tinere, că dezastrele însoțesc evoluția umanității. De la potopul lui Noe, până în zilele noastre.

Ba mai mult, în ciuda progresului extraordinar tehnologic al societății omenești, noi nu am reușit să evităm dezastrele, ba chiar am adăugat unele din producție proprie, cum ar fi poluarea sau pericolul nuclear, încălzirea globală. Și unul dintre ele e tocmai rezistența extinsă la antibiotice și selectarea acestor germeni.

„Știm că un nou dezastru va veni”

E o lecție grea pe care trebuie să o învățăm și implicația ei esențială, pentru că am vorbit de potopul lui Noe, sistemul sanitar este în zilele acestea o veritabilă arcă a lui Noe, sistemul de urgență, secțiile ATI, sunt arca lui Noe de care oamenii se agață disperați încercând să se salveze și într-un citat pe care l-am găsit în această perioadă se spunea așa: ”Nu ploua deloc când Noe și-a construit arca”. Această lecție ar trebui învățată dacă tot am primit lecția și anume să pregătim sistemul sanitar bine, din timp!

Pentru că știm că un nou dezastru va veni.

Nu-i știm încă chipul, viitorul, dar vor veni! Că vor fi catastrofe naturale, conflicte, atacuri teroriste și așa mai departe… sau alte epidemii.

Eu cred că dacă nici acum sistemul, autoritățile nu înțeleg asta, e foarte grav!”, a declarat Dorel Săndesc, în exclusivitate pentru DC Media Group, la DC NEWS TV, în cadrul dezbaterii „Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții”.