Lifestyle

Semn profetic al apocalipsei biblice. Templul lui Solomon ar putea aduce sfârşitul lumii

Semn profetic al apocalipsei biblice. Templul lui Solomon ar putea aduce sfârşitul lumii

 Semn profetic al apocalipsei biblice. Templul lui Solomon ar putea aduce sfârşitul lumii. Solomon, regele Israelului, a construit pe muntele Moriah, Ierusalim, un templu închinat lui Dumnezeu. În templu se afla cel mai sacru loc din sanctuar, unde Arca Legământului stătea pe piatra de temelie şi unde se spune că apărea Sekina, lumina prezenţei lui Dumnezeu. Însă acea construcție a fost demolată de două ori. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar reconstrui din nou Templul lui Solomon? Explicațiile sunt înfricoșătoare.

Templul lui Solomon a fost distrus în anul 586 î.Hr. de către Nabucodonosor, regele babilonienilor. După eliberarea evreilor din captivitate, aceştia au zidit un al doilea templu, care a rezistat din anul 515 î.Hr. până în anul 70 d.Hr., însă acesta a fost dărâmat de romani. Mulţi evrei şi creştini cred şi astăzi că ridicarea celui de-al treilea templu va însemna începutul unei ere mesianice, în timp ce creştinii fundamentalişti consideră că asta va aduce Apocalipsa, Judecata de Apoi şi apoi sfârşitul lumii, scrie Joel Levy în cartea ”Istorii pierdute”, potrivit Express.

Din perspectiva credincioșilor, al treilea templu trebuie construit exact pe locul precedentelor temple, iar Arca Legământului să fie creată din nou şi aşezată în acelaşi loc. Există însă o problemă: nimeni nu ştie cu exactitate locaţia precisă a Templului lui Solomon.

Muntele Templului este astăzi un larg platou, în partea nordică aflându-se situl antic al cetăţii romane Antonia, iar pe latura vestică este cunoscutul Zid al Plângerii, despre care se crede că ar fi făcut parte din zidul de sprijin al celui de-al doilea templu, fiind ultima rămăşiţă din templul original.

Pe muntele Templului a fost construit celebrul Dom al Stâncii şi moscheea Al-Aqsa. Aproape toţi specialiştii din lume au concluzionat că Domul Stâncii se află aproape exact în locaţia unde au fost construite primul şi al doilea templu, se menţionează în cartea ”Istorii pierdute”.

Roca este considerată centrul lumii

Această rocă este considerată centrul lumii şi prima piatră cu care a început construirea Pământului. Legendele spun că pe această piatră Abraham l-a sacrificat pe Isaac, iar Iacob a stat culcat când a avut visul despre scara de urcare în ceruri.

Domul Stâncii este edificat exact în locaţia unde au fost construite primul şi al doilea templu, astfel că adepţii evrei şi creştini ai construirii celui de-al treilea templu ar trebui să înlăture prin demolare simbolul musulman.

în opinia multor oameni de știință,noua construcție ar putea declanşa a treia conflagraţie mondială. Numai vehicularea acestei idei a inflamat teribil spiritele în lumea musulmană, deşi oficialii israelieni susţin că nu asta este politică oficială a statului evreu, ci doar a unor grupări extremiste, susţine Joel Levy în lucrarea sa.

Așadar, muntele Templului continuă să fie una dintre cel mai sensibile şi disputate zone ale planetei, iar problema trebuie tratată cu multă atenţie, deoarece spiritele din ambele tabere se pot inflama oricând, până la punctul izbucnirii unii conflict armat de proporţii.

Reconstrucţia Templului lui Solomon este o datorie sacră

Chiar şi aşa, se estimează că între 25 şi 70 de milioane de americani consideră că reconstrucţia Templului lui Solomon este o datorie sacră a creştinilor, care ar deschide o eră mesianică. Aceştia au donat până acum peste 100 de milioane de dolari pentru finanţarea unor proiecte de cercetare privind reconstrucţia Templului, deşi există riscul unei masive confruntări armate cu lumea islamică. Singura piedică în reconstrucţia Templului este nesiguranţa cu privire la locaţia exactă a primelor două edificii, o problemă ce s-a dovedit până acum insurmontabilă, concluzionează Joel Levy în lucrarea sa.