Patronii de restaurante trăiesc un coșmar de când șeful ANPC a luat o hotărâre ciudată. Acesta vrea ca pe meniurile din localuri să fie scrisă toată lista de ingrediente, dar și când s-a născut porcul, vita sau găina a cărei carne a fost folosită. Afaceriștii amenință că e posibil să-și închidă locațiile.
„Ciorba de burtă trebuie să se știe din ce burtă e făcută”
Preşedintele Autorităţii Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu e sigur pe situație și nu se lasă, indiferent cât de zdrucinați și nemulțumiți sunt patronii de restaurante după decizia sa. “Şi până acum trebuiau să o facă. Acum sunt doar nemulţumiţi pentru că trebuie să aflăm într-adevăr ce ingrediente şi materii prime se folosesc.
Ciorba de burtă trebuie să se ştie din ce burtă este făcută, şaorma cu de toate trebuie să ştim ce înseamnă de toate, că poate în copilărie mâncam pelicanol lipici, poate unii dintre domniile lor se gândesc să pună în continuare această aromă. Nu credeţi că trebuie să aflăm ce mâncăm?”, a declarat preşedintele ANPC.
„Cred că ANPC-ul vrea să ne transforme pe toţi în prozatori”
La rândul său, preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, Nicolae Bucovală, s-a arătat indignat de decizia șefului ANPC și a criticat ordinul acestuia. Potrivit acestuia, ordinul va intra în vigoare în 20 decembrie, dar e de părere că restaurantele se vor închide.
“Cred că ANPC-ul vrea să ne transforme pe toţi în prozatori. Ordinul ANPC de a scrie pe lista de meniu şi când s-a născut porcul sau vita sau găina mi se pare caraghios. Şi dumneavoastră aţi fost în toată lumea şi noi mai mergem pe unde apucăm, dacă avem profit după o vară, dar nu am văzut nicăieri în lume o asemenea listă de meniu, credeţi-mă. Este imposibil să o facem. Intră în vigoare pe 20 decembrie. Înseamnă că ne vor închide pe toţi pentru că nu le putem face”, susține Bucovală.