Lifestyle

Sedentarismul, boala ultimului deceniu! Cum îl poți preveni

Sedentarismul, boala ultimului deceniu! Cum îl poți preveni

Perioada de stat acasă poate avea mai multe efecte negative asupra stării emoționale, generate de izolare, lipsa interacțiunilor sociale și temerea de îmbolnăvire. Un alt efect negativ este sedentarismul.

Și ca și cum nu ar fi suficient, un stil de viaţă sedentar creşte cu un procent semnificativ riscurile de instalare a depresiei, comparativ cu persoanele cu un stil de viaţă activ.

Nu doar cercetătorii britanicii, ci și medicii din toată lumea ne tot avertizează că una dintre cele mai importante cauze ale decesului, în întreaga lume, este sedentarismul. Alege una dintre cele mai active zile ale tale și gândește-te că tocmai ai terminat serviciul, că ai închis laptopul și încearcă să îți faci un bilanț: câți pași ai făcut, ce alimente ai consumat la mesele principale, cât de des ai ronțăit covrigei și dulciuri, cât de obosit te simţi? Dacă la prima parte ieși pe minus, atunci trebuie să iei măsuri urgente, iar actualul context delicat nu este o scuză, căci există foarte multe soluții la îndemâna oricui. Despre toate acestea, într-un articol care îți poate fi util și ție:

Animal de compnie

O modalitate de a combate sedentarismul este să îți iei un cățeluș. Poți adopta unul dintr-un foster sau adăpost de protecția animalelor, dar dacă toată viața ai visat un beagle sau labrador, e dreptul tău să îți îndeplinești dorința. Vei fi nevoit să îl scoți măcar o dată pe zi afară, iar dacă e un animal energic, chiar și de două ori. Un patruped te va ajuta să te reapuci de sport, te va motiva să ieși afară zilnic.

Sport în aer liber

Dacă ai prieteni activi, nimic nu se compară cu mișcarea în aer liber, cu o plimbare pe bicicletă. Dacă în timpul săptămânii puteți merge în parc, în weekend vă puteți aventura la o plimbare în afara orașului. În această perioadă în care comunicați mai mult online, veți avea ocazia să petreceți mai mult timp împreună și să faceți și sport, mai ales că e posibil ca sălile de fitness să se închidă sau măsurile la nivel de fiecare unitate să fie mult mai restrictive.

Drumeții la munte

Dacă inițial poți merge cu mașina și la un moment dat să faci o parte din urcare pe jos, cu timpul te poți aventura și la un traseu montan marcat. Nu doar că îți vei pune în mișcare toți mușchii, ci te vei simți foarte bine și psihic, te vei destresa și vei avea parte de o panoramă extraordinară. Trebuie să ții seama de importanța echipamentului adecvat, iar dacă nu dispui de așa ceva, trebuie să îți cumperi bocanci, o geacă impermeabilă şi un rucsac în care să-ți pui strictul necesar.