Actual

Secretul relației perfecte pe care o are Diana Șoșoacă cu șotul ei: Am fost o familistă convinsă

Secretul relației perfecte pe care o are Diana Șoșoacă cu șotul ei: Am fost o familistă convinsă

Avocata Diana Șoșoacă recunoaște că este o persoană destul de greu de suportat. Senatoarea a mărturisit că este la a treia căsnicie, și este una cu noroc.

Diana Şoşoacă dezvăluie secretul relaţiei perfecte

În cadrul unei emisiuni de televiziune, Diana Șoșoacă a declarat că în relaţia de cuplu nu este nici pe departe aşa cum şi-o imaginează lumea, în ciuda imaginii de femeie războinică pe care şi-a făcut-o.

„M-am măritat foarte tânără, aveam 22 de ani, iar la 26 de ani îl aveam pe băiatul meu, care acum are 19 ani. Am fost o familistă convinsă. Eu am păstrat relaţii foarte amiabile cu foştii soţi, poate şi experienţa mea de avocat ma influenţat în acest sens. Eu sunt un avocat foarte bun pe dreptul familiei. În 2019, am primit premiul acordat de Editura Universitară şi Juridică şi Camera de Comerţ a Municipiului Bucureşti de Lady Lawer în dreptul familiei”, a povestit Diana Şoşoacă.

Nu poţi să fii Xena, prinţesa războinică şi acasă, şi în stradă

Senatoarea a mărturisit că în relația de culpu nu este la fel de bătăioască precum este în stradă sau în Parlament.

„Nu poţi să fii Xena, prinţesa războinică şi acasă, şi în stradă, şi în Parlament. Acasă, sunt insuportabilă pentru că nu-mi plac minciuna, trădarea, îmi plac lucrurile nu perfecte, dar perfectibile, verticalitatea, să ai demnitate şi onoare. În momentul în care eşti deficitar la capitolele astea, s-a terminat. În relaţiile anterioare, am fost şefă în casă, dar acum nu-mi mai merge”, a dezvăluit senatoarea Şoşoacă.

De unde i se trage problema kilogramelor în plus

„Apariţia mea de acum este deficitară din cauza unui tratament. În 2019, din cauza unei gripe, am ajuns într-o stare foarte gravă şi mi-a luat şase luni să-mi revin. Am fost pe moarte. A trebuit să iau cortizon şi de acolo s-a terminat”, a explicat senatoarea.

„Când ajung la partea fizică, nu se gândesc că în spatele unei apariţii stau şi niste boli. Pentru copiii mei e foarte deranjant, pentru că ei ştiu cât de mult am suferit eu. Fetiţa mea ştie prin câte probleme de sănătate am trecut şi plânge când vede aces tip de atacuri la ştiri. Am încercat să-i opresc notificările la toate ştirile, dar tot mai scapă. Am fost şi eu un manechin şi poate voi redeveni la un moment dat”, spune avocata.

Atacurile la imagine sunt apanajul celor care nu au argumente

„Când nu ai argumente să contrazici o persoană, te raportezi la defectele ei. Eu nu o să mă cobor la nivelul ăsta. Aş da naştere unor polemici interminabile din care cine ar avea de câştigat? Televiziunile pentru rating? Eu ca avocat ştiu când trebuie să răspund”, încheie senatoarea Diana Şoşoacă, potrivit România TV.