Lifestyle

Secretele domnului Vasile. Are 102 ani și este într-o formă de zile mari: ”Am o rutină în fiecare zi”

Secretele domnului Vasile. Are 102 ani și este într-o formă de zile mari: ”Am o rutină în fiecare zi”

Secretele domnului Vasile. Are 102 ani și este într-o formă de zile mari! Ieșeanul consideră că a ajuns la această vârstă pentru că a fost mereu atent să aibă un stil de viață sănătos.

Domnul Vasile Țapu a luptat 4 ani în război, însă acum, la 102 ani, își trăiește liniștit bătrânețea într-o cameră de cămin, unde mărturisește că mereu se găsesc fructe. Aceste să fie secretul longevității sale?

Secretele domnului Vasile. ”Am venit din 2018 aici, la cămin, și îmi este foarte bine. Am o rutină acum, aici, nu prea fac foarte multe, dar nici nu mai pot. Le fac ușor și cu calm pe toate. Nu știu dacă pot să spun că acesta e secretul unei vieți lungi, dar eu mănânc foarte multe fructe.

Pe lista mea de cumpărături sunt mereu următoarele fructe: banane, mure, afine, kiwi.

Îmi plac toate fructele, iar în cameră am mereu câte un fruct. Nu trece zi fără să mănânc fructe și am făcut toată viața mea asta. Nu m-am stresat niciodată, chiar de am trăit momente foarte grele în viață.

Eu m-am născut în Basarabia. Din toate rudele pe care le-am avut, nu mai trăiește nimeni, decât un strănepot. Nu mai am pe nimeni în Iași.

Am un singur copil care e plecat în Franța și am mai avut un copil care a murit la vârsta de 7 luni, iar soția mea a murit și ea în urmă cu câțiva ani”, a declarat Vasile Țapu conform BZI.

Sursă FOTO: Antena 3

A ÎNCEPUT SĂ FUMEZE DE LA VÂRSTA DE 21 DE ANI

Jeanne Calment este considerată, în mod oficial, persoana care a avut cea mai lungă viață, numeroasele povești despre bărbați care ar fi trăit 200 de ani neputând fi verificate. Potrivit viralnovelty.net, Jeanne nu a făcut niciun efort pentru a duce o viață sănătoasă, ba din contra. Femeia a început să fumeze de la vârsta de 21 de ani, a mâncat în jur de 400 de grame de ciocolată săptămânal și era mare amatoare de vin roșu. Iar aceste obiceiuri și le-a păstrat până la vârsta de 119 ani.

A FOST O FIRE ACTIVĂ DIN PUNCT DE VEDERE PSIHIC

În schimb, Jeanne și-a pus longevitatea pe seama faptului că a fost o fire activă din punct de vedere psihic, că a râs foarte mult și că nu s-a lăsat subjugată de stres. Motto-ul ei în viață a fost dacă nu se poate face nimic în legătură cu o anumită chestiune, atunci nu-ți mai bate capul cu ea. Pe de altă parte, stilul ei de viață a fost ajutat și de faptul că s-a născut într-o familie bogată și s-a măritat cu un bărbat cu bani, fapt ce i-a perms să ducă o viață confortabilă și lipsită de stres.