Social

Se va închide România? Raed Arafat a făcut anunțul: „Nu văd astfel de revenire”

Se va închide România? Raed Arafat a făcut anunțul: „Nu văd astfel de revenire”

România se află în criză sanitară, iar situația devine din ce în ce mai apăsătoare în condițiile în care se vorbește tot mai mult de valul patru al pandemiei COVID-19. Șeful DSU, Raed Arafat, nu are o previziune sumbră despre evoluția pandemiei.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că țara noastră nu va mai ajunge la o carantină naţională, în valul al patrulea al pandemiei, pentru că acum sunt alte mecanisme, dar şi cinci milioane de persoane vaccinate.

Arafat: „Nu văd revenirea la măsuri radicale sau carantinare”

„Nu, pentru că avem alte mecanisme acum şi să nu uităm, chiar dacă nu s-au vaccinat atâţia cât ne-am dorit, totuşi sunt deja cinci milioane de persoane vaccinate, pe lângă cele trecute prin boală.

Deci nu văd revenire la măsuri radicale sau la carantinare. Pe care România oricum nu prea le-a aplicat decât într-o perioadă scurtă, la început şi nu văd astfel de revenire la astfel de măsuri, cel puţin din ce vedem la acest moment, nici nu văd justificare pentru ele”, a afirmat Arafat, potrivit Antena 3.