Actual

De unde se taie? S-a aflat pe cine dă afară Ciolacu

ciolacu bani (sursă foto: fanatik.ro)
sursă foto: fanatik.ro

De când s-a anunțat faptul că Guvernul României dorește acum să diminueze cheltuielile în ceea ce privește întreg bugetul statului român, toată lumea așteaptă acum deznodământul. Adică faptul că, ân rândul acestor măsuri de subțiere a cheltuielilor, unii români vor fi dați afară, vor rămâne fără loc de muncă și vor fi nevoiți să-și caute un alt job.

Însuși premierul Marcel Ciolacu a anunța recent faptul că va elimina un număr de până la 200 de mii de posturi care își primesc salariul lunar din partea bugetului de stat. Liderul guvernului a menționat foarte clar că aceste posturi fac parte acum din rândul instituțiilor ce țin de buna gestionare a întregii țări. Ei bine, este vorba acum că mai multe în care nu de puține ori, angajații s-au plâns de faptul că nu au destui angajați în subordine, iar acum statul vine și elimină acele posturi vacante, locurile de muncă unde nu se făcuseră angajară.

De unde se taie?

Recent, jurnaliștii de la Digi 24 au obținut informații din partea unor surse guvernamentale cum că, la momentul de față, un număr de până la peste 85 de mii de posturi vacante sunt instituții precum Curțile de justiție, ANAF (Agenția Națională de Administrație Fiscală), în Sietmul de Sănătate, în domeniul Educației și și în ceea ce reprezintă industria Apărării. În plus, peste aproximativ 30 de mii de posturi vacante sunt înregistrate în instituțiile care se finanțează luanr din venituri proprii. Acestea din urmă nu beneficiează de ajutor din partea statului pentru a se susține financiar. La această categorie se încadrează anumite unități sanitare, instituții de învățământ superior, dar și alte instituții importante la nivel național, cum ar fi RAR (Registrul Auto Român) sau BNR (Banca Națională a României), notează psnews.ro.

Astfel, situația posturilor vacante în cadrul instituțiilor cheie ale statului, sunt:

– Înalta Curte de Casație și Justiție – 1.266 posturi vacante

– Ministerul Public – 1.332

– Ministerul Finanțelor – 3.186 posturi vacante

– Ministerul Apărării Naționale – 23.523

– Ministerul Afacerilor Interne – 13.593

– Ministerul Educației – 5.727

– Ministerul Sănătății – 1.602

– Instituții finanțate din venituri proprii: unități sanitare finanțate din venituri proprii 15.000 unitățile de învățământ superior de stat 14.830 alte instituții 2.591

– Unități sanitare din rețeaua sanitară a autorităților locale: 34.065

– Învățământ preuniversitar: 939

Unii rămân fără job

Cele mai multe dintre aceste posturi vacante sunt în cadrul primăriilor din țară, iar mai mult de jumătate dintre aceste posturile care pot fi eliminate pentru a face rost de mai mulți bani la bugetul de stat sunt acum în administrațiile locale, primării și consilii județene.

– Autorități locale – 57.942 posturi vacante

– Camera deputaților – 150

– Consiliul Concurenței – 200

– Ministerul Afacerilor Externe – 635

– Ministerul Dezvoltării – 159

– Ministerul Justiției – 412

– Ministerul Muncii – 547

– Ministerul Agriculturii – 494

– Ministerul Mediului – 735

– Ministerul Transporturilor – 250

– Ministerul Culturii – 161

– STS – 358

– SPP -166

– Ministerul Economiei – 341

– Academia Română – 503

– Ministerul Fondurilor Europene – 517

– Ministerul Familiei – 122