Temperaturile încep să mai scadă ziua de vineri, însă precipitațiile vor persista în continuare. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță faptul că vor exista vijelii.
În cursul zilei de joi, temperaturile resimțite în partea nordică a Moldovei a fost de 25 de grade, în timp ce la Miercurea Ciuc s-au înregistrat 26 de grade.
Totuși, astăzi, în Muntenia, Dobrogea și în regiunea de sud a Moldovei au fost 37 de grade Celsius la umbră. De asemenea, disconfortul termic a fost accentuat. Sunt anunțate rafale de vânt de până șa 70-75 de km/h, dar și ploi în partea nordică, vestică și centrală a României.
Vremea se răcește
De vineri, vremea începe să se mai răcească și temperaturile sunt în scădere. De asemenea, aceasta va fi în general instabilă, iar spre cea de-a doua parte a zilei se așteptă averse și descărcări electrice, în zonele de deal și munte, dar și în estul României.
Ploile vor fi torențiale și se vor strânge cantități mari de apă. Există posibilitatea unor căderi de grindină și vijelii. Temperatura maximă va fi de 32 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 12-20 de grade Celsius.
Cantitățile de apă vor fi local de 20…30 de l/mp, iar izolat acestea vor putea ajunge la 40…50 de l/mp.
În Capitală, există posibilitatea de a apărea furtuni, descărcări electrice și grindină. Temperatura maximă va fi în jur de 21 de grade Celsius., conform antena3.ro.
De asemenea, la malul mării sunt șanse mari să fie ploi însoțite de furtuni și intensificări ale vântului. Temperatura se va ridica la 32 de grade Celsius, iar apa mării va fi la 24 de grade. Aici, vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, ce ajungând la rafale de 50…60 km/h.
La munte, vremea va fi extrem de instabilă. Vor fi averse însoțite de descărcări electrice. De asemenea, în aceste zone cantitățile de apă vor ajunge la 20…30 l/ mp, iar izolat la 40…50 l/mp. Pe alocuri se va instala și grindina.
„Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în prima săptămână și în special în perioada 6 – 9 iulie, când aversele vor fi pe arii mai extinse și local însemnate cantitativ. În restul intervalului, aversele vor fi pe arii mai restrânse în special în timpul după-amiezelor”, conform ANM.
Instabilitate atmosferică accentuată
Pentru intervalul 6 iulie ora 12:00 -7 iulie ora 10:00, meteorologii au prognozat o instabilitate atmosferică. Astfel, în mai multe zone din România, precum Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania vor fi averse însoțite de descărcări electrice și de intensificări ale vântului, ajungând la o viteză de 55…65 de km/h, dar pot apărea și vijelii și grindină.
Disconfortul termic va fi în continuare accentuat în zonele sudice, întrucât indicele temperatură-umezeală atinge pragul critic de 80 de unități.
„Vremea va fi în continuare caniculară, cu disconfort termic ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși la amiază pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar spre seară și noaptea vor fi posibile înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 35 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade”, conform site-ului Administrației Naționale de Meteorologie.