O serie de inițiative anunțate de ministrul Muncii, Marius Budăi, sunt menite să asigure spațiul fiscal. În cazul în care vor fi necesare intervenții sociale sau economice, precum creșteri ale veniturilor, se va asigura marja de manevră bugetară, astfel încât „vom avea spațiul bugetar pentru a putea interveni atunci când va fi nevoie”.
Marius Budăi a propus noi explicații privind legea pensiilor. Potrivit ministrului Muncii, Comisia Europeană nu a analizat încă fișa pensiilor speciale care a fost aprobată de Senat.
Comisia Europeană a felicitat România
Ministrul a declarat că încă se așteaptă o analiză de efect a Băncii Mondiale pentru noua lege a pensiilor publice, chiar dacă „Au apreciat că am redus foarte mult și, practic, poate chiar am eliminat posibilitatea de a se abuza de sisteme. Comisia Europeană a apreciat faptul că nu va mai fi nicio pensie care să depășească venitul din activitate şi faptul că ne-am dus către contributivitate, aliniind practic vechimea minimă din sistemul public de pensii şi cu sistemul bazat pe legi speciale, indemnizații şi pensii stabilite”, a spus ministrul.
Marius-Constantin Budăi a adăugat că, după ce Senatul a acceptat modificările, Comisia Europeană și Banca Mondială au primit varianta revizuită a legii. Ministrul a precizat că „noua analiză de impact de la Banca Mondială ar trebui să sosească în două-trei zile”.
La o întrebare referitoare la posibilitatea pierderii fondurilor PNRR din cauza pensiilor speciale, ministrul Budăi a declarat: „Am văzut că președintele partidului meu, din care fac parte,PSD, Marcel Ciolacu, a fost absolut fără echivoc și a spus nu.”
Se schimba legea pensiilor?
În ceea ce privește supraimpozitarea pe care PSD ar fi oferit-o pentru a închide golul din buget, Marius Budăi susține că nu a putut participa la ședință și nu este sigur că o astfel de măsură a fost adusă în discuție. ”N-am participat, nu știu dacă s-a propus așa ceva. Nu pot să vă confirm”, a spus Budăi.
În plus, au apărut noi detalii despre reducerea stimulentelor din noua lege a salarizării.
Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, coaliția discută posibile modificări la sistemul pensiilor publice.
”Sunt făcute deja şi înaintate coaliţiei, aşa cum am informat, vă spun şi acum, trei variante de discuţie pentru a pleca către o decizie către coaliţie. Eu sunt profesionist din domeniu şi consider că atunci când te duci la decident trebuie să te duci cu mai multe variante, să le explici decidentului, după care să răspunzi întrebărilor decidenţilor. În momentul în care s-a luat decizia trebuie la fel, colaborat.
Este o discuţie amplă, nu este o discuţie de pe o zi pe alta. Să avem şi o analiză finală de la Banca Mondială, după care am spus, şi aici este un lucru extrem de important la care ţin foarte mult şi noi, PSD, ţinem foarte mult, dialogul cu partenerii.
Dacă am criticat că la scrierea PNRR nu s-a discutat cu niciun partener social, să spunem că partidele de atunci strict de dreapta de la putere au ignorat PSD că eram în opoziţie, dar nu pot să ignori partenerii sociali, societatea civilă şi pe cei implicaţi. Eu nu voi face aşa, voi discuta cu toate sindicatele şi cu organizaţiile de seniori din România”.
Potrivit RomâniaTV, ministrul Finanțelor a susținut că va exista o reorganizare a veniturilor, dar nu se vor reduce sporurile din noua lege a salarizării.