Social

Se redeschid sau nu școlile în România? Situație tulbure în sistemul de învățământ

Se redeschid sau nu școlile în România? Situație tulbure în sistemul de învățământ

Situația incertă din sistemul de învățământ bulversează întreaga societate românească, iar o decizie în legătură cu redeschiderea școlilor este, încă, o nebuloasă.

Monica Anisie, ministrul Educației afirmă, că în situația în care se găsește acum România, în contextul creșterii explozive a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, nu se pune în discuție redeschiderea școlilor.

De asemenea, Monica Anisie spune că la minister se fac în fiecare zi analize și că siguranța și sănătatea copiilor și a cadrelor didactice este prioritară.

Referitor la acest subiect, președintele Klaus Iohannis a recunoscut, în urmă cu două zile, că se fac analize pentru redeschiderea graduală a școlilor în zone cu focare de COVID-19.

„În cadrul Ministerului Educației, zilnic, facem analize. Solicităm din partea Inspectoratelor Școlare informații cu privire la numărul de școli care își continuă învățarea fie în scenariul 1, fie în scenariul 2, fie în scenariul 3.

Prin urmare, la momentul acesta, trebuie să ne gândim serios la ce înseamnă siguranța și sănătatea copiilor, a personalului și în același timp, totuși, trebuie să continuăm și învățarea”, a declarat Monica Anisie.

Întrebată dacă se ia în calcul redeschiderea școlilor chiar și în zonele focar, Anisie a spus să sunt discuții la acest nivel.

„Trebuie să corelăm ceea ce se întâmplă cu situația epidemiologică cu ceea ce avem în sistemul de educație”.

PSD, atac la Monica Anisie

Reprezentanții Partidului Social Democrat au postat un mesaj pe o rețea socială prin care critică faptul că Ludovic Orban și Monica Anisie „condamnă viitorul a milioane de copii”.

„Pentru Orban și Anisie modelul european al păstrării școlilor deschise, indiferent de duritatea restricțiilor, nu este demn de urmat. În România Educată, modelul e fără școli deschise, fără educație, fără viitor.

Îi vreți încă 4 ani la putere, să condamne viitorul a milioane de copii?

Opriti Guvernul ORBAN”, este mesajul postat de reprezentanții Partidului Social Democrat.

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu  se opune redeschiderii școlilor

Traian Berbeceanu, a declarat, miercuri seară, că este exclusă redeschiderii școlilor din București, cât timp rata de incidență este de peste 3 la mia de locuitori. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, rata de infectare a atins în Capitală 4,24, după raportarea a 1.514 de cazuri noi de COVID.

„La nivelul CMSU, nu putem să luăm în calcul alte scenarii decât cele reglementate prin actele normative. La o incidență de peste 3 la mie gradul de infectare, școala față în față nu mai este posibilă și se trece în sistemul online. (…) Pentru a lua în calcul o astfel de măsură, trebuie reglementări legislative, trebuie modificate actualele reglementări”, a spus Traian Berbeceanu.

Situația în București

În intervalul 03.11.2020 (10:00) – 04.11.2020 (10:00) au fost raportate 146 decese (77 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 48 decese la categoria de peste 80 de ani.