Lifestyle

Se interzice alcoolul în aceste locații! Se înăsprește lege

alcoolul
sursa foto arhiva personala

Guvernanții pregătesc o Ordonanță de Urgență pentru a reglementa sectorul jocurilor de noroc în țară. Conform acestor noi reguli, păcănelele nu vor mai avea voie să funcționeze fără a avea o societate înregistrată în România. Mai mult, alcoolul nu va mai putea fi comercializat în spațiile în care funcționează jocuri de noroc.

Astfel, banii câștigați din jocurile de noroc desfășurate pe teritoriul românesc nu vor mai putea fi transferați în străinătate. Premierul României, Marcel Ciolacu, a subliniat importanța acestor modificări.

„Deci, cu alte cuvinte, companiile care erau prin Transnistria nu vor mai putea activa în acest domeniu pe teritoriul României. Este una din multele modificări”, a transmis Marcel Ciolacu, premierul României.

Se schimbă legea jocurilor de noroc

„Statul poate acorda societăților înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană care au înregistrat un sediu permanent în România în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. (…) pe bază de licență de organizare a jocurilor de noroc pe fiecare tip de activitate, astfel cum acestea sunt clasificate prin prezenta ordonanță de urgență, și de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, documente nominale și limitate în timp, ce sunt exploatate în mod direct de deținătorul licenței”, se prezintă în Proiectul Ordonanței de Urgență.

Pe lângă creșterea taxelor, noile reglementări vor impune restricții asupra publicității pentru jocurile de noroc. Publicitatea trebuie să respecte principiile stabilite în ordonanță. Ea trebuie să includă seria și numărul licenței de organizare deținută de operatorul de jocuri de noroc pe materialele de promovare.

Publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate referitoare la jocurile de noroc și reclama outdoor pentru acestea vor fi interzise.

Se interzice și alcoolul

De asemenea, potrivit antena3.ro, noile reguli vor interzice comercializarea băuturilor alcoolice în locurile unde se desfășoară jocuri de noroc. Premierul Marcel Ciolacu a exprimat încrederea că autoritățile vor reuși să gestioneze influența intermediarilor din industria jocurilor de noroc asupra politicienilor.

El a subliniat și nevoia de transparență și reglementare corectă, pentru a evita situații precum cele din trecut, în care jocurile de noroc au avut prioritate față de alte sectoare în timpul pandemiei.

„Reclama și publicitatea pentru jocurile de noroc autorizate pe teritoriul național se face cu respectarea principiilor prevăzute la art. 10 alin. (3). Se posteaza la loc vizibil pe materialele de promovare seria și numărul licenței de organizare deținute de organizatorul de jocuri de noroc. (…) Publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc și reclama outdoor pentru jocuri de noroc, care depășește dimensiunea de 35 m2/panou/material publicitar, sunt interzise”, se prezintă în Ordonanța de Urgență, scrie Antena3.